Asteroidul „664136”, dintre „Marte” și „Jupiter”, a primit numele astronomului gălățean Ovidiu Tercu

Publicat: 30 mai 2024, 21:36, de Sorin Costea, în ACTUALITATE , ? cititori
Asteroidul „664136”, dintre „Marte” și „Jupiter”, a primit numele astronomului gălățean Ovidiu Tercu

Un asteroid care se află în centura principală de asteroizi, între orbitele planetelor „Marte” și „Jupiter”, a primit numele astronomului Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din Galați, în semn de recunoaștere a performanțelor care au plasat observatorul gălățean pe locul 8 în Europa și pe locul 40 în lume.

Uniunea Astronomică Internațională (UAI) a luat decizia ca unul dintre asteroizii descoperiți de echipa „EURONEAR” să poarte numele lui Ovidiu Tercu, coordonatorul Observatorului Astronomic din Galaţi. Decizia a fost luată în urma propunerii lui Ovidiu Văduvescu, astronom internațional de origine română.

Asteroidul „664136 Tercu” a fost descoperit în 2008 la Observatorul Astronomic „La Silla”, situat în deșertul Atacama, din Chile. Acest asteroid se află în centura principală de asteroizi, între orbitele planetelor „Marte” și „Jupiter”, având o perioadă de rotație în jurul „Soarelui” de aproximativ 4 ani și un diametru de circa un kilometru.

Nominalizarea asteroidului din zona orbitelor planetelor „Marte” și „Jupiter” cu numele astronomului gălățean este o recunoaștere a performanțelor lui Ovidiu Tercu în coordonarea activității Observatorului Astronomic de la Galaţi, care de la înființarea acestuia, în 2010, a urcat pe locul opt în Europa şi pe locul 40 în lume în ceea ce priveşte observaţiile pe care le-a efectuat asupra asteroizilor şi cometelor, în urma raportării a peste 1.100 asemenea corpuri cereşti şi a peste 11.000 de poziţii ale acestora.

Pe lână Observatorul Astronomic a fost înființat și Astroclubul „Călin Popovici”, care reunește zeci de tineri pasionați de astronomie și care în observațiile lor au reușit descoperirea mai multor „stele variabile” care au primit numele Galațiului. Astroclubul poartă numele unui astronom gălăţean, academicianul Călin Popovici (1910 – 1977), care în 1924, împreună cu fratele său şi câţiva prieteni, au înfiinţat la Galaţi „Asociaţia Astronomilor Români”.

„Această onoare mi-a fost acordată pentru contribuția la realizarea Observatorului Astronomic al Complexului Muzeal de Științele Naturii din Galați, instituție aflată în subordinea CJ Galați, și pentru înființarea Astroclubului <<Călin Popovici>>.

În același timp, recunoașterea a vizat și contribuția mea la educația astronomică și promovarea astronomiei în rândul publicului, pentru observațiile asupra asteroizilor și cometelor, precum și pentru descoperirea de stele variabile și rolul de mentor pentru numeroase generații de astronomi amatori și profesioniști.

În final, vreau să le mulțumesc domnului dr. Ovidiu Văduvescu și echipei EURONEAR pentru această distincție extraordinară”, a spus Ovidiu Tercu.

La Galați, unul din cele mai moderne observatoare astronomice din România

Observatorul Astronomic de la „Grădina Botanică” din Galați este singurul pentru public din România prevăzut cu acoperiş tractabil şi cu un telescop principal cu sistem optic Ritchey – Chretien cu diametrul de 400 mm, pus pe o montură ecuatorială ASA Direct Drive DDM 85.

Din camera de control a telescopului, cu ajutorul unui calculator se comandă montura telescopului, camera Mintron pentru video–astronomie şi camera CCD pentru observaţii şi astrofotografie. Planetariul are un sistem de proiecţie digital In Space System 2C HD şi un ecran de proiecţie cu diametrul de 7 m.

Pe terasa de observaţii astronomice de 250 mp, cea mai mare din România, se vor organiza observaţii pentru public, cu 2 telescoape Meade Dobson de 300 şi 400 mm, 2 telescoape pentru observaţii nocturne SkyWatcher Dobson de 200 şi 250 mm şi observaţii solare în H–alfa cu luneta Coronado SolarMax de 60 mm, unică în România.