19:49 • Internațional
Atac armat în faţa unei săli de concerte din Miami. Cel puțin doi morți și 20 răniți
Două persoane au fost ucise şi alte cel puţin 20 au fost rănite duminică, după ce trei bărbaţi au tras asupra mulţimii adunate în faţa unei săli de concerte din Miami, Florida (SUA), a anunţat poliţia locală, informează AFP şi Reuters, conform Agerpres.
„Potrivit anchetatorilor, sala găzduia un eveniment aflat în program şi mai mulţi organizatori se aflau în faţa clădirii”, a precizat poliţia într-un comunicat.
„Vehiculul SUV al indivizilor s-a apropiat de partea din faţă a sălii, trei indivizi au coborât şi au început să tragă la nimereală asupra mulţimii„, a adăugat poliţia.