Atac ucigaș lângă Paris. O funcționară a poliției a fost înjunghiată
Trei persoane au fost reţinute în Franţa după atacul de vineri de la Rambouillet, lângă Paris, în care o funcţionară a poliţiei a fost înjunghiată mortal de un tunisian la intrarea în comisariat, informează AFP. Atacatorul a fost omorât de un alt poliţist imediat după crimă.
Cele trei persoane arestate sunt tatăl ucigaşului şi alte două persoane care i-au oferit găzduire, una dintre ele recent, la Thiais, la periferia Parisului, şi cealaltă la sosirea lui în Franţa, în 2009, ca imigrant ilegal. Cei trei au fost reţinuţi vineri seara şi audierile continuau sâmbătă, au indicat surse judiciare.
Autorul atacului, Jamel G., un curier în vârstă de 36 de ani, deţinea din decembrie un permis de şedere cu valabilitate de un an. Potrivit unor martori, acesta a strigat „Allah Akbar” înainte de atac.
Premierul francez Jean Castex, care s-a deplasat vineri la locul atacului, avea programată pentru sâmbătă o şedinţă cu responsabili din mai multe ministere cu privire la „consecinţele pe care trebuie să le aibă atentatul”. „Republica este cea atacată, statul este cel sfidat şi nu vom permite să se întâmple acest lucru”, a subliniat el, după ce vineri preşedintele Emmanuel Macron a reiterat că Franţa „nu va ceda în faţa terorismului islamist„.
Victima avea 49 de ani
Victima, Stephanie M., în vârstă de 49 de ani, agentă administrativă la secretariatul comisariatului din Rambouillet şi mamă a două fiice de 13 şi 18 ani, va fi omagiată în următoarele zile, a menţionat o sursă a poliţiei.
Comisariatul unde a avut loc atacul este situat într-un cartier rezidenţial înstărit al acestui oraş liniştit, aproape provincial, potrivit primăriţei Veronique Matillon.
În iunie 2016, aceeaşi regiune a fost marcată de asasinarea la Magnanville, nu departe de Rambouillet, a unui cuplu de funcţionari ai poliţiei, înjunghiaţi în locuinţa lor de un individ care s-a declarat ca făcând parte din organizaţia Stat Islamic.
La 16 octombrie 2020, la Conflans-Sainte-Honorine, la circa 50 kilometri de Rambouillet, profesorul Samuel Paty a fost decapitat de un tânăr de 18 ani originar din Cecenia.
Un val de atentate jihadiste s-a soldat cu peste 260 de morţi începând din 2015 în Franţa