Atacul lui Ludovic Orban la independența Justiției, se lasă cu plângeri la CSM
Fosta directoare din Ministerul Justiției, Ingrid Mocanu a scris pe conturile de socializare despre un demers iuncediar al judecătorilor din țară care îi cer premierului Ludovic Orban să nu mai facă declarații care pot aduce independenței celei de a partra putere în stat, Justiția. Mocanu a pubicat un demers al Asociației Magistraților din România (AMR), Uniunea Națională a Judecătorilor din România (UNJR) și Asociația Judecătorilor pentru Apărarea Drepturilor Omului (AJADO) care au solicitat Secției pentru Judecători din cadrul CSM, să apere independența puterii judecătorești față de declarațiile primului ministru Ludovic Orban.
Premierul a atacat un complet al Curții de Apel București care a dispus suspendarea executării unui act administrativ ce avea că obiect reorganizarea direcției juridice din cadrul Ministerului Finanțelor Publice.
Declarații acuzatoare făcute de premier
Concret, la dată de 24 iunie 2020, referindu-se punctual la această hotărâre judecătorească, primul ministru Ludovic Orban a declarat următoarele: “Este vorba despre o suspendare până la judecarea de fond. Nu pot să nu îmi pun întrebări ce treaba există în această procedura. Managementul unui minister trebuie să își organizeze ministerul așa cum consideră necesar. Nu suntem la primele astfel de decizii și aici chiar îi îndemn pe judecători să judece cu mai multă atenție. Suspendarea unei hotărâri legate de reorganizarea direcției juridice nu mi se pare corectă”, a spus Orban.
Acțiune fără precedent
“ Referindu-se la această “atenționare” adresată judecătorilor de către premierul Orban, cele trei asociații profesionale au arătat Secției pentru judecători din CSM că: “Îndemnurile adresate de la vârful Guvernului către judecători de a judecă «cu mai multă atenție» cauze concrete aflate pe rolul instanțelor de judecată, combinate cu adevărate indicații adresate judecătorilor despre soluțiile ce ar trebui pronunțate în acest tip de cauze, reprezintă un factor cert și inadmisibil de presiune atât asupra judecătorilor din cauza respectivă, cât și pentru restul judecătorilor specializați în contenciosul administrativ al căror rol este, prin definiție, acela de a verifică legalitatea actelor administrative și, prin urmare, de a cenzură actele administrative nelegale, inclusiv cele emise la nivel de Guvern.”Magistrații au mai subliniat că “este îngrijorător faptul că Premierul României își dorește că o serie de acte administrative să fie excluse de la controlul instanțelor și pentru că, acest lucru nu este permis de lege, să încerce să obțină de facto acest rezultat, prin solicitări publice îndreptate direct către judecători“. Acest atac la adresa independenței judecătorilor este cu atât mai grav cu cât survine în urmă unor inițative deosebit de grave ale Guvernului condus de Premierul Ludovic Orban, ce au că scop subrezirea independenței judecătorilor. Judecătorii susțin în plângere că insituirea prin OUG 23/2020 a unei abateri disciplinare ce atrage răspunderea judecătorilor pentru faptul că aceștia ar judecă un dosar în afară termenului prescris de Guvern, indiferent de circumstanțele și complexitatea cauzei și în lipsa oricărei culpe a acestora.
Sancțiuni dure împotriva magistraților
“Deși OUG 23/2020 a fost declarată în întregime neconstituțională anul acesta doar că Orban acerut să se reia instituirea acestei abateri disciplinare dar a cerut și alte sacțiuni ca: suspendarea din funcție, retrogradarea în grad profesional sau excluderea din magistratură. Dincolo de aspectele de vădită încălcare a statutului judecătorului, prin această reglementare se creează nimic altceva decât un instrument de îndepărtare a judecătorilor incomozi de la soluționarea cauzelor având că obiect achizițiile publice, oricare dintre sancțiunile prevăzute având că efect direct și imediat eliminarea judecătorului de la judecarea acestor tipuri de cauze“, au atras atenția asociațiile semnatare.
Se cere respectarea puterii judecătorești
Conform datelor puse pe facebook de Ingrid Mocanu AMR, UNJR și AJADO au subliniat, de asemenea, importantă respectării puterii judecătorești în raporturile acestora cu puterea executivă, fiind esențial că, într-un stat de drept, judecătorii ce judecă cererile de contencios administrativ, adică cele ce au că obiect inclusiv legalitatea actelor emise de Guvern, să fie feriți de orice presiuni, acțiuni de intimidare sau influențare, cu atât mai mult când acestea vin exact din vârful puterii executive.
Solicitare către CSM
AMR, UNJR și AJADO au subliniat că “atunci când judecătorilor de contencios administrativ le sunt puse sub semnul îndoielii de către însuși premierul țării nu doar calitățile profesionale, ci chiar și competențele legale în a dispune asupra legalității actelor guvernului, este necesară intervenția promptă și hotărâtă a Secției pentru Judecători din cadrul CSM pentru apărarea independenței atât a judecătorilor în soluționarea cauzelor cu care sunt investiți, cât și a puterii judecătorești în relația să cu puterea executivă“.
Demersuri legale
AMR, UNJR și AJADO vor face în continuare toate demersurile legale și vor atrage atenția public asupra oricăror acțiuni ce pun în pericol independența judecătorilor și a puterii judecătorești, indiferent de natură acestor amenințări și indiferent de unde sau de la cine provin.