Atentat cu bombă: un autobuz a sărit în aer, 4 morți și 11 răniți
Un autobuz a sărit în aer, la Kabul (Afganistan), după ce în el a fost detonată o bombă. Patru persoane au murit, două dintre victime sunt profesori universitari, transmit oficialii. Alte 11 persoane au fost rănite. Nicio grupare nu a revendicat deocamdată atentatul.
Cel puţin patru persoane, printre care doi profesori universitari, şi-au pierdut viaţa şi alte câteva au fost rănite în explozia unei bombe lângă autobuzul în care se aflau sâmbătă la nord de Kabul, potrivit autorităţilor, notează AFP, citat de Mediafax.
Incidentul a avut în oraşul Charikar, capitala provinciei Parwan, a declarat presei purtătorul de cuvânt al Ministerului de Interne, Tareq Arian.
„Patru persoane au fost ucise şi 11 au fost rănite”, a făcut cunoscut purtătorul de cuvânt.
Abdullah Abdullah, care conduce procesul de pace din ţară, a condamnat incidentul, pe care l-a numit „atac terorist”.
Talibanii au fost acuzaţi că vizează personalităţi afgane, în special jurnalişti, judecători, activişti civili şi politicieni, într-un val de asasinate ţintite la Kabul şi în alte oraşe.
În timp ce violenţele se intensifică, armata americană continuă să-şi retragă cei 2.500 de soldaţi rămaşi în ţară.
Luna trecută, preşedintele Joe Biden a ordonat armatei americane să finalizeze retragerea tuturor trupelor până la 11 septembrie, ceea ce va pune capăt implicării Statelor Unite pe teren într-un război care a început cu aproape 20 de ani în urmă, după atentatele de la 11 septembrie 2001.