Atenție fumători! Tusea persistentă și expectorația pot fi semnele unei boli letale
Tusea care persistă mai multe săptămâni asociată cu expectorație pot fi semne ale unei boli grave. Este vorba despre bronhopneumopatia cronică obstructivă (BPOC), boală, care netratată, este letală, fiind frecventă în rândul fumătorilor după vârsta de 40 de ani, semnalează Societatea Română de Pneumologie (SRP).
Prof. univ. dr. Ruxndra Ulmeanu, președinta Secțiunii Cancer Pulmonar SRP, spune că: ”Este importantă depistarea BPOC cât mai devreme astfel încât viața pacientului să fie cât mai lungă și cât mai lipsită de complicații. Este esențial pentru cei care fumează, pentru cei care au factori de risc, în afară de fumat, faptul că trăiesc într-un mediu poluat, faptul că au expuneri la pulberi profesionale, este esențial pentru acești oameni de a se prezenta la medic cât mai devreme posibil pentru că tusea și expectorația s-ar putea să însemne mai mult decât o bronșită cronică. Bronhopneumopatia obstructivă cronică înseamnă pierdere din funcția pulmonară și odată apărută este ireversibilă”.
Factori de risc major pentru BPOC sunt ”fumatul la care, în ultimii ani, se adaugă poluarea, dar la care nu trebuie neglijate nici alte contribuții precum țigara electronică și tutunul încălzit. Aceste oferte (tutunul și alte alternative) aduc noi provocări pacientului cu BPOC și presupun noi strategii și noi consecințe”, adaugă prof. univ. dr. Florin Mihălțan președinte viitor al SRP (2024-2026).
Ce este BPOC
BPOC este o boală cronică respiratorie, care afectează atât bronhiile (bronșita cronică), cât și plămânii (emfizem) și se manifestă prin îngustarea progresivă și ireversibilă a bronhiilor, ceea ce duce la o scădere treptată a capacității de a respira.
Din păcate, fumătorii sunt primii candidați la această boală gravă. Treptat, ei se obișnuiesc și chiar li se pare normal să tușească. Dar bronhiile se îngustează, scade capacitatea respiratorie, pacientul resimte o lipsă de aer (dispnee) la efort din ce în ce mai mic.
Apar crize de sufocare și episoade infecțioase respiratorii în special iarna, când pacientul tușeșete mai mult și expectorează purulent.
”Adesea, BPOC este depistată cu ocazia unui asemenea episod infecțios supra-adăugat. Cu timpul, pe măsura ce boala progresează, dispneea este resimțită la eforturi din ce în ce mai mici, până când ajunge invalidantă, țintuind bolnavul în casă. Imobilitatea indusă de boală poate determina depresie și nervozitate. Cu timpul, pot apărea și complicații din partea inimii: picioarele se umflă, buzele se învinețesc. Pacientul pare că are o singură grijă: respiratul. Fără tratament, BPOC determină reducerea prematură și severă a capacității respiratorii, ceea ce duce la invaliditate și moarte prematură”, medicii din cadrul SRP.
Țigara distruge plămânii, dar și ecosistemul. ”Filtrele de țigări (mucurile) conțin cele mai toxice substanțe găsite în apă și este nevoie de aproximativ 10 ani pentru ca un rest de țigară să se descompună, fapt ce duce la afectarea ecosistemului”, avertizează dr. Monica Marc, președinta Secțiunii Tabacologie din cadrul SRP.
Potrivit SRP, sunt estimări că, în următorii 20 de ani, mortalitatea prin BPOC va crește atât de mult încât o va depăși pe cea provocată de boli cardiovasculare.