Atenție! Gelul de duș poate atrage țânțarii

Publicat: 06 iun. 2023, 17:00, de Magda Marincovici, în Sănătate , ? cititori
<strong>Atenție! Gelul de duș poate atrage țânțarii</strong>
febra denga țânțari simptome febră

Un recent studiu, realizat la Universitatea Virginia Tech din SUA, demonstrează că adesea compoziția săpunului folosit în mod curent ar putea să atragă țânțarii.

Rezultatele au fost publicate în revista iScience, transmite Sciences et Avenir.

Fiecare om are o amprentă olfactivă proprie și aceasta poate să se modifice prin folosirea unui gel de duș, arată acest studiu.

Emanațiile pielii omului, rezultate în urma activității metabolice și a microbiotului, constituie amprenta mirosului personal și reprezintă motivul pentru care țânțarii sunt atrași de unii indivizi spre confortul altora. De asemenea, profilurile olfactive ale oamenilor sunt influențate de o varietate de factori, cum ar fi: diferențe genetice, sex, vârstă, părți ale corpului, alimente mâncare, sport, sarcină, stare de sănătate”, spun cercetătorii de la Virgina Tech.

Pentru acest studiu, cercetătorii au selectat patru săpunuri cunoscute și bine vândute  (Dial, Dove, Native și Simple Truth). În prima etapă, s-a determinat mirosul propriu al celor patru paticipanți și caracteristicile chimice înainte de fi puși în contact cu țânțari din specia Aedes aegypti, vectorul principal al febrei dengue, al infecției cu virusul Zika, chikungunya și al febrei galbene.

Fiecare dintre participanți, cu propria amprentă olfactivă, a atras mai mult sau mai puțin țânțarii.  Apoi, antebrațul fiecărui participant a fost spălat cu fiecare din cele patru geluri de duș selectate. Zece secunde de spălat cu 1 gram de săpun, apoi 10 secunde de clătire cu apă.

De la început, cercetătorii au descoperit că unii participanți atrag în mod natural țânțarii atunci când brațul nu era spălat. Când a fost spălat cu trei dintre geluri – Dial, Dove și Simple Truth – mai mulți țânțarii au fost atrași. Anumite ingredient prezente în aceste produse au deci proprietatea de a modifica mirosul pielii și de a atrage mai mulți țânțari.

Un singur săpun, Native, care conține nucă de cocos, se pare că ține la distanță țânțarii. Este vorba despre acizii grași prezenți în uleiul de cocos care resping țânțarii.

Totuși, acest studiu are și câteva limite scrie Sciences et Avenir. Este vorba despre  numărul redus al participanților, ceea ce influențează evident concluziile. În plus, testele au fost realizate chiar în ora când paraticipanții au folosit săpunurile. În aceste condiții este dificil de a stabili dacă, în cazul expunerii mai târziu, rezultatele ar fi identice.