Atenție! Grupa sanguină și riscul de accident vascular cerebral precoce
Vârsta, antecedentele familiale, unele boli (diabetul, hipertensiunea arterială) sunt factori care măresc riscul de accident vascular cerebral. Iată că la aceștia se adaugă un nou factor: grupa sanguină.
Un studiu, publicat în luna octombrie anul trecut în revista Neurology, arată că tipul grupei sanguine poate juca un rol în apariția precoce a accidentului vascular cerebral (AVC), transmite ”Ca m’interesse”.
Cercetătorii de la Facultatea de medicină din cadrul Universității Maryland din SUA au realizat o meta-analiză în care au fost incluse 48 de studii diferite, care înseamnă date de la aproape 576.000 de persoane cu vârste între 18 și 59 de ani, locuitori pe diferite continente.
Printre acești voluntari, o parte cu un AVC ischemic (cel mai frecvent) și majoritatea care nu a trecut printr-un asemenea accident. Autorii au grupat participanții în funcție de grupa sanguină A, AB, B și 0, iar accidentele vasculare cerebrale, în precoce, tardive și fără AVC.
Potrivit autorilor acestei ample cercetări, persoanele din grupa sanguină A și B erau cele mai expuse riscului de AVC precoce. Riscul era cu 16% mai mare în grupa A comparativ cu celelalte. În ceea ce privește grupa B, riscul era cu 11% mai mare de a face un AVC. Dimpotrivă, persoanele din grupa 0 aveau un risc cu 12% mai mic de a fi victime ale unui atac cerebral.
Acest risc mai ridicat în cazul persoanelor din grupele A și B este, în schimb, mai puțin vizibil după vârsta de 60 de ani.
Hipertensiunea și tabagismul
Cercetătorii nu au oferit explicații referitoare la aceste observații. Asta înseamnă că sunt necesare noi studii care să formuleze și explicații.
”Deocamdată, este important să subliniem că persoanele din grupa sanguină A nu ar trebui să se îngrijoreze în mod special asupra riscului de AVC”, spun autorii studiului.
Grupa sanguină este un factor de risc mult mai redus comparativ cu alți factori de risc de AVC modificabili, cum sunt hipertensiunea și tabagismul. Pentru persoanele care doresc să-și reducă riscul de AVC, aceștia sunt principalii factori de care ar trebui să țină seama, mai subliniază autorii acestei cercetări.