Atenție la amenzi! Ce trebuie să faceți dacă aveți un teren pe care crește ambrozie
Românii care dețin terenuri pe care crește ambrozie, buruiana cu flori al cărei polen provoacă alergii, sunt obligați prin lege să ia măsuri pentru distrugerea ei. În caz contrar, aceștia riscă amenzi usturătoare.
În ultimii ani, ambrozia s-a răspândit masiv în spațiile verzi și chiar în curțile oamenilor. Legea ambroziei a fost creată pentru ca românii să fie obligați să ia măsuri pentru eliminarea acestei buruieni care provoacă alergii puternice.
În această perioadă, autoritățile locale vor începe să inventarieze aceste terenuri, ca mai apoi să trimită somații proprietarilor, pentru ca aceștia să aibă timp să elimine ambrozia, înainte de începerea controalelor, potrivit avocatnet.ro.
În caz contrar, românii care nu iau măsuri în acest sens riscă amenzi de până la 5.000 de lei.
Ce obligații au românii care au teren cu ambrozie
Potrivit Legii 62/2018, proprietarii sau deținătorii de terenuri sunt obligați să desfășoare lucrări de prevenire, combatere și distrugere a ambroziei, ”pentru evitarea instalării și răspândirii vegetației adventive invazive și eliminarea ei în cazul prezenței pe terenurile intravilane sau extravilane”.
Pentru a distruge ambrozia și pentru a preveni răspândirea ei, românii proprietari de terenuri trebuie să desfășoare periodic lucrări de întreținere a terenurilor. Aceste lucrări trebuie să fie executate în perioada cuprinsă între răsărirea acestei plante și apariția primelor inflorescențe, respectiv cel târziu până la data de 30 iunie a fiecărui an.
Metode combaterea și distrugerea ambroziei
Metodele recomandate pentru prevenirea, combaterea și distrugerea, potrivit HG 707/2018, sunt:
– cosirea repetată, manual sau mecanic, în funcție de locul și suprafața infestată,
– distrugerea cu unelte agricole,
– smulgerea, în cazul unor suprafețe izolate,
– efectuarea unor arături adânci și discuiri pe terenurile agricole,
– erbicidarea.
Când încep controalele pentru ambrozie
În următoarea perioadă, autoritățile locale vor începe controalel în două valuri, respectiv:
1 – 15 iulie – se pot da numai avertismente
16 iulie – 31 octombrie – amenzi pentru românii care nu au respectat avertismentele primite
Perioada în care pot fi amendați cei ce nu distrug ambrozia de pe terenurile deținute a fost extinsă în 2021.
Cât este amenda pentru cei care nu distrug ambrozia
Persoanele fizice pot fi sancționate cu amenzi cuprinse între 1.000 și 5.000 de lei, conform legii 62/2018. Amenzile minime s-au majorat, în 2020, pentru persoanele fizice și firmele care nu distrug ambrozia.