Atenție! Multe medicamente sunt prescrise corect, dar sunt folosite în alte scopuri!
Un sfert dintre români utilizează medicamente prescrise corect, dar în alte scopuri decât cele recomandate, iar tinerii se află printre cei mai vulnerabili în această situație, precizează Asociația SURYAM și Farmacia Socială din Târgu Mureș.
Este una dintre explicațiile consumului de droguri printre adolescenți și tineri, fenomen care persistă în județul Mureș, deși s-au luat măsuri de restricție impuse de autorități.
În acest context, farmaciștii și asistenții de farmacie joacă un rol esențial în observarea și raportarea situațiilor în care medicamentele sunt utilizate în mod abuziv sau în afara scopului terapeutic declarat.
Pornind de la acest fenomen îngrijorător, la Târgu Mureș (29 noiembrie a.c.) este organizată conferința ”Rolul farmacistului în prevenirea și combaterea consumului de droguri”, care va reuni specialiști și profesioniști din domeniul medical și social.
Pe agenda acestui eveniment sunt subiecte ”la zi”: identificarea și gestionarea abuzului de medicamente, recunoaștereas riscurilor asociate, modalități de intervenție pentru prevenirea consumului de droguri.
Conferința este organizată de Asociația SURYAM și Farmacia Socială, în parteneriat cu Universitatea de Medicină, Farmacie, Științe și Tehnologie ”George Emil Palade”.