Atenție! Se falsifică certificatele de vaccinare anti-coronavirus
Chiar dacă încă nu a fost lansat certificatul Covid-19 de vaccinare, în Germania deja au apărut primele astfel de documente falsificate.
Se estimează că numărul certificatelor de vaccinare false va creşte, relatează DPA.
Conform Agerpres, care citează poliţia locală, numai în Bavaria s-au înregistrat zeci de astfel de cazuri.
„În comparaţie cu alte oferte legate de infracţiuni precum falsul privind datele personale şi documentele de identitate, falsificarea certificatelor de vaccinare este încă un fenomen minor în termeni numerici(…)Cu toate acestea, o creştere a cererii şi, prin urmare, a ofertei de falsificare a certificatelor de vaccinare este aşteptată după relaxările legale pentru persoanele vaccinate”, a declarat un purtător de cuvânt al Biroului Federal de Investigaţii Criminale (BKA).
Autoritățile de la Bruxelles au definit un pașaport COVID, un certificat sau o adeverință verde, pentru a ajuta turismul din țările UE, care a fost doborât din cauza pandemiei de coronavirus. Deja au început testele cu pașaportul COVID în Europa, iar acest document ar putea intra în vigoare începând cu luna iunie, dar asta numai dacă țările membre UE se vor grăbi să realizeze partea logistică a implementării proiectului.