Atenție! Se schimbă sistemul de vaccinare: anunțul lui Valeriu Gheorghiță
Coordonatorul campaniei de vaccinare, Valeriu Gheorghiță, a anunțat că sistemul de vaccinare se va schimba. Conform medicului militar, oamenii se pot înscrie pentru vaccinare, iar când un loc va fi disponibil ei vor fi anunțați.
„Nu sunt suficiente doze în acest moment. Pfizer a explicat că scăderea dozelor a fost dată de producție. Încercăm să extindem perioada cu 20 de zile pentru a da drumul la programări. Este o aplicație care se dezvoltă care permite unui număr mult mai mare de oameni să se înscrie. Să încercăm să stea în așteptare și să se aloce acel loc. Cred că vom face destule locuri pentru toți cei care vor să se vaccineze.
Centrele din București sunt deja pregătite. Vom deschide 2 puncte de vaccinare pentru București pentru cei care n-au apucat să se programeze. De asemenea, analizăm și alte centre să deschidem în viitor. (…)
E adevărat că sunt o serie de disfuncționalități… Chiar dacă modul de programare era cât se poate de simplu tot s-ar fi ocupat locurile. Noi vom încerca să facem asfel încât omul să fie pus în așteptare și el să fie notificat când apare un loc. Luăm în calcul să fie eliminată validarea de la medicul de familie pentru cei cu boli cronice”, a spus Valeriu Gheorghiță la Digi24.
Măsurile de protecție trebuie respectate în continuare
Medicul militar a declarat că deși se vaccinează, pacienții trebuie să poarte în continuare masca de protecție și să respecte măsurile impuse de autorități.
„Rata de imunizare este de 90%. Însă date despre o posibilă infectare în privința celor care se vaccinează, care să fie dată mai departe, este sub semnul întrebării. Pot să spun acum că fără să avem dovezi medicale concrete riscul de transmitere va fi mai mic. Este prudent să respectăm măsurile de protecție până se imunizează mai mulți oameni și până avem date și studii în acest sens”, a conchis Gheorghiță.