Atenție, șoferi: lucrări de reparații pe DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu. Traficul se desfășoară cu dificultate

Publicat: 23 apr. 2021, 10:25, de Aurel Drăgan, în ACTUALITATE , ? cititori
Atenție, șoferi: lucrări de reparații pe DN 67 Râmnicu Vâlcea - Târgu Jiu. Traficul se desfășoară cu dificultate
taxă nouă de drum pentru mașinile înmatriculate în altă țară

Traficul se desfăşoară cu dificultate, vineri, pe DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, în zonă efectuându-se lucrări la partea carosabilă.

Centrul INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române informează că, vineri, în funcţie de condiţiile meteorologice, sunt impuse mai multe restricţii de trafic pe DN 67 Râmnicu Vâlcea – Târgu Jiu, pentru a permite efectuarea de lucrări la partea carosabilă, astfel:

* DN 67, km 149 – 151, pe raza localităţii Măldăreşti, judeţul Vâlcea, se execută lucrări de reparaţii asfaltice. Până la ora 18,00, circulaţia rutieră se desfăşoară pe 1/2 din cale, dirijat de piloţi de circulaţie;

* DN 67, km 194 – km 197, pe raza localităţilor Troian şi Budeşti, judeţul Vâlcea, se efectuează reparaţii asfaltice. Până la ora 18,00, circulaţia se desfăşoară pe 1/2 din cale, dirijat de piloţi de circulaţie.

Conducătorii auto sunt sfătuiţi să reducă viteza în zona lucrărilor şi să circule cu prudenţă sporită.