Atenție! Sunt tot mai multe pagini de phishing pe site-uri care copiază bănci sau magazine online

Publicat: 22 feb. 2022, 18:01, de Puterea.ro, în ESENȚIAL , ? cititori
Atenție! Sunt tot mai multe pagini de phishing pe site-uri care copiază bănci sau magazine online

Pe Internet există site-uri care copiază identitatea vizuală a unor companii bancare, magazine online sau platforme de tip marketplace, dar care în realitate găzduiesc pagini de phishing, potrivit unui comunicat postat luni, pe Facebook, de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică.

„Atenţie la site-urile care găzduiesc pagini de #phishing ce copiază identitatea vizuală a unor branduri cunoscute în România, din zona bancară, magazine online ori platforme de tip marketplace! Prietenii de la ProDefence au identificat în weekend două astfel de iniţiative frauduloase care se folosesc de branding-ul Raiffeisen Bank, respectiv OLX Romania„, se menţionează în comunicat.

Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică recomandă utilizatorilor de internet să participe la campania de conştientizare derulată pe site-ul sigurantaonline.ro.

„Unde te poţi instrui pentru a identifica din timp tentative de fraudă din mediul online? Intră pe https://sigurantaonline.ro, fă testul şi vezi cât de pregătit eşti pentru a evita cele mai întâlnite ameninţări de pe net! Actualizează-ţi ulterior informaţiile de securitate pe care ai văzut că nu le stăpâneşti, tot de pe site. SigurantaOnline este o campanie de conştientizare derulată la nivel naţional de Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC), Poliţia Română şi Asociaţia Română a Băncilor, care are ca principal obiectiv crearea unei rutine de securitate pentru utilizatorul obişnuit din România, o rutină care să-l facă mai puţin vulnerabil în faţa ameninţărilor din ce în ce mai dese şi mai complexe”, se precizează în postarea Directoratului Naţional de Securitate Cibernetică.