Atenționare meteo. Frig, ploi și chiar lapoviță și ninsori, în mare parte din țară
Vremea rece nu vrea să plece, deși suntem la mijlocul primei luni de primăvară. ANM a emis atenționări de vânt puternic, vreme rece, dar și lapoviță și ninsori, în Maramureș și vestul Moldovei.
Meteorologii anunţă că precipitaţiile vor cuprinde cea mai mare parte a ţării, îndepând de miercuri după-amiază, fiind vorba de ploi, dar şi lapoviţă şi ninsoare în zonele mai joase din Maramureş, Transilvania şi nord-vestul Moldovei. La munte vor predomina ninsorile. În cinci judeţe din vestul ţării va fi în vigoare o avertizare Cod galben de vânt puternic. În Capitală, vremea se va răci.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis o informare privind intensificări ale vântului şi precipitaţii moderate cantitativ, de miercuri de la ora 16.00, până joi, la ora 20.00.
”În intervalul menţionat, precipitaţiile se vor extinde treptat dinspre vest şi vor cuprinde cea mai mare parte a ţării. Vor fi ploi, iar în noaptea de miercuri spre joi (15/16 martie) şi în prima parte a zilei de joi în dealurile vestice, dar şi în zonele mai joase din Maramureş, Transilvania şi nord-vestul Moldovei se vor semnala şi lapoviţe şi ninsori. La munte, din seara zilei de miercuri vor predomina ninsorile şi se va depune strat nou de zăpadă, local mai consistent în Carpaţii Occidentali şi vestul Carpaţilor Meridionali. Pe alocuri, cantităţile de apă vor depăşi 10…15 l/mp. Vântul va avea intensificări temporare în regiunile vestice, iar din dimineaţa zilei de joi şi în cele estice, sud-estice, precum şi pe crestele montane, cu viteze în general de 45…55 km/h”, au arătat meteorologii.
Totodată, ei au emis o atenţionare Cod galben privind intensificări ale vântului, de miercuri de la ora 18.00, până joi, la aceeaşi oră, în judeţele Arad, Bihor, Caraş-Severin, Satu Mare şi Timiş.
”În intervalul menţionat, local şi temporar, mai ales în zona de câmpie din Crişana şi Banat vor fi intensificări ale vântului cu viteze de peste 55…60 km/h”, a transmis ANM.
În Bucureşti, vremea se va răci, astfel de la o temperatură de 3…5 grade în dimineaţa zilei de joi, se va ajunge la o maximă de 8…9 grade (valori termice diurne ce se vor situa uşor sub mediile multianuale. Cerul va avea înnorări, mai accentuate pe parcursul zilei de joi, când temporar va ploua. Vântul va sufla în general moderat.