Au apărut deja primele oferte turistice pentru vacanța de Paște 2022

Publicat: 16 ian. 2022, 10:00, de Puterea.ro, în LIFESTYLE , ? cititori
Au apărut deja primele oferte turistice pentru vacanța de Paște 2022

Anul acesta, Paștele ortodox pică pe 24 aprilie. Chiar dacă mai sunt patru luni până atunci, românii care-și fac planurile din timp își pot aranja încă de pe acum vacanța de Paște.

Cum Grecia este o țară ortodoxă ca și România, mulți turiști aleg această destinație pentru petrecerea Sărbătorilor Pascale. Un sejur de patru nopți, cu  cazare și mic dejun la Hotel Orea Eleni Palace din Paralia Katerini costă 169 euro de persoană. În preț sunt incluse cazare cu mic dejun, transportul cu autocarul și cina festivă de Paște. Ca și bonus, organizatorii oferă o vizită la Salonic, la Mănăstirea Sfântului Dionisie sau la Muntele Olimp. Potrivit datelor agenției organizatoare, HTS Travel, plecare are loc în 21 aprilie.

Circuit de opt zile cu avionul în Portugalia și Spania

O altă alternativă de petrecere a vacanței de Paște este un circuit cu avionul în Portugalia și Spania. La sfârșitul lui aprilie, de regulă, sunt temperaturi destul de ridicate în aceste țări, așa că nu ar strica dacă în bagaje ați băga și un costum de baie, să faceți și puțină plajă. Din itinerariul circuitului fac parte destinații de vis, precum Lisabona, Cascais, Estoril, Sintra, Nazare, Porto, Salamanca sau Madrid, potrivit datelor tour-operatorului Hello Holidays.  O astfel de vacanță costă 590 euro de persoană. În preț sunt incluse biletele de avion, bagajul la cală, transportul cu autocarul pe tot parcursul circuitului, ghid de turism însoțitor și cazare la hoteluri de trei stele, cu mic dejun inclus.

Excursie de Paște la Istanbul de la 144 de euro

Ce-ați zice de un Paște în Turcia? Chiar dacă este o țară musulmană, doar în Istanbul sunt cel puțin o sută de biserici ortodoxe. Așa că nu trebui să vă faceți griji că nu aveți de unde lua Lumina Sfântă în noaptea de Înviere. Tot la Hello Holidays am găsit poate cea mai bună ofertă de pe piață la ora actuală: circuit de cinci zile la Istanbul, cu autocarul, la 144 de euro de persoană. Tariful include transportul cu autocarul, ghid autorizat, trei nopți de cazare la hotel de trei stele, cu mic dejun inclus. De asemenea, în preț intră și vizitarea Marelui Bazar, a Moscheii Albastre, Topkapi și Agia Sofia. Taxele de intrare la Topkapi nu sunt incluse. Opțional, puteți alege un tur ecumenic, având în vedere că va fi Paștele, pentru 25 de euro.