Au apărut primii brazi de Crăciun în magazine. Cu cât se vând cei naturali față de cei artificiali

Publicat: 09 nov. 2024, 22:03, de Mariana Olteanu, în LIFESTYLE , ? cititori
Au apărut primii brazi de Crăciun în magazine. Cu cât se vând cei naturali față de cei artificiali

În doar câteva săptămâni, Crăciunul ne va bate la ușă, iar fiecare dintre noi face pregătiri intense pentru una dintre cele mai frumoase perioade din an. Deja magazinele din România sunt împânzite de brazi potriviți pentru toate gusturile. Fie că alegi un brad natural sau unul artificial, varietatea și prețurile sunt adaptate tuturor preferințelor și bugetelor.

Pentru ce tip de brad optezi atunci când vrei să ții cu natura

Brazii în ghiveci câștigă tot mai multă popularitate, fiind aclimatizați pentru a putea fi replantați după sărbători. Acest tip de brad este preferat de cei care doresc să îmbine tradiția cu grija pentru mediu. În funcție de mărime și specie, prețurile încep de la 70 de lei și pot ajunge până la 250 de lei. În Gorj, Direcția Silvică va începe recoltarea acestora după 10 decembrie, iar prețurile variază de la 35 de lei (0,7-1,3 m) la 41 de lei (1,3-2 m) cu TVA.

Citește și: Cel mai „umil” brad de Crăciun, vândut cu 4.000 de dolari. Care este povestea acestuia?

Brazi artificiali: investiție pe termen lung

Brazii artificiali rămân o opțiune populară, fiind practici și durabili. Aceștia vin în diverse modele și culori, de la stiluri tradiționale la variante deja împodobite, iar prețurile pornesc de la 130 de lei. Alegerea unui brad artificial oferă avantajul de a-l putea refolosi mai mulți ani.

În concluzie, indiferent de preferințele fiecăruia, magazinele oferă o gamă extinsă de brazi de Crăciun, adaptată pentru a transforma fiecare casă într-un spațiu de sărbătoare, contribuind totodată la atmosfera magică specifică Crăciunului.