Au apărut simptome noi post-COVID. Pacienții acuză „amețeli” și „o gândire încețoșată”

Publicat: 02 sept. 2021, 10:01, de Mădălina Bălăceanu, în COVID 19 , ? cititori
Au apărut simptome noi post-COVID. Pacienții acuză „amețeli” și „o gândire încețoșată”
COVID-19

La mai bine de un an jumătate de la apariția pandemiei de coronavirus, oamenii descoperă noi simptome. Acum au apărut noi simptome după infectarea cu virusul ucigaș.

Pacienți între 30-50 de ani au acuzat „ameţeli, amorţeli, cefalee, insomnii sau din contră, stări de somnolenţă“. Spuneau că au și „o gândire înceţoşată” a relatat dr. Liliana Cucoş, medic primar la Spitalul de Neurochirurgie din Iași, potrivit publicației Ziarul de Iași.

Medicii neurologi spun că la mai bine de un an de la începutul pandemiei, deja există o listă a celor mai frecvente simptome post covid pe care le acuză pacienţii care ajung la consultaţie. Pe lângă pierderea totală sau parţială a gustului şi a mirosului, cei care au trecut prin boală spun că au rămas cu dureri de cap, stări exagerate de oboseală, ameţeli, dar şi cu o afectare a gândirii.

„Am avut un pacient care a trecut prin boală în octombrie şi spune şi acum că nu are miros. În astfel de cazuri, e greu de spus dacă aceşti pacienţi îşi vor mai recupera mirosul, deşi sunt care spun că după şase luni au început să simtă anumite mirosuri mai puternice, însă nu pe toate“, a precizat dr. Liliana Cucoş.

Există pacienți care se confruntă cu tulburări de memorie, deficit de atenţie sau chiar cu pareze faciale. Îngrijorător este, conform medicilor, faptul că foarte mulţi pacienţi care rămân cu astfel de sechele sunt tineri, cu vârste între 30 şi 50 de ani.

„Vedem în special tineri care spun că au o gândire înceţoşată, ameţeli, amorţeli, cefalee, insomnii sau din contră, stări de somnolenţă. Unele trec de la sine, cum ar fi lipsa gustului şi a mirosului, oboseala, însă altele au nevoie de tratament“, a mai explicat specialistul ieşean.

Mai grav este că în fiecare zi ajung la consultaţie cel puţin două-teri persoane care au astfel de simptome după ce, teoretic, s-au vindecat.