Au fost condamnate pentru fraudarea alegerilor, dar acum sunt preşedinţi la secţii de votare
Două femei au fost desemnate președinți ale secțiilor de votare, deși în urmă cu patru ani au fost acuzate de fraudarea alegerilor. Au primit închisoare cu suspendare pentru faptele lor, dar anul acesta vor fi prezente din nou la scrutin.
Președinți la secțiile de votare, foști condamnați
În urma alegerilor din 2020, cinci femei au fost acuzate de fraudarea alegerilor din comuna prahoveană Ciorani. Ulterior, în 2021, patru dintre ele au fost condamnate la câte un an şi opt luni de închisoare cu suspendare pentru săvârşirea infracţiunii de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale în formă continuată.
Anul acesta, însă, două dintre ele au fost alese președinți la secții de votare. Preşedintele Partidului România în Acţiune, Mihai Apostolache, a fost cel care a vorbit despre această situație, cerând ca cele două să fie înlocuite cu alte persoane și ca procesul electoral al localității să fie urmărit cu atenție de responsabili.
„Alegeri libere şi corecte?!? La fel ca în 2020 la Ciorani?!? Culmea tupeului: două persoane condamnate pentru fraudă electorală la alegerile locale din comuna Ciorani, din anul 2020, au fost desemnate preşedinţi la două secţii de votare din localitate pentru alegerile din 9 iunie 2024: Grigorescu Nicoleta la secţia nr. 374; Spătarelu Adnana Ramona la secţia nr. 375.
Suveranitatea aparţine poporului român şi se exercita prin reprezentanţi aleşi în cadrul unor alegeri libere, periodice şi corecte. (Art. 2 alin. 1 din Constituţia României) Rog Autoritatea Electorală Permanentă să le înlocuiască pe cele două persoane, iar instituţiile care veghează la respectarea Constituţiei să urmărească procesul electoral din comuna Ciorani”, se arată într-un mesaj postat, marţi, de Apostolache pe pagina sa de Facebook.
În urma alegerilor din 2020, celor două condamnate le-a fost luat dreptul de a mai deține funcții publice pentru doi ani și au fost nevoite să facă muncă în folosul comunității pentru 60 de zile. Acum, însă, participă din nou la scrutin și vor ocupa un rol foarte important.
Primarul comunei prahovene Ciorani, Marin Voicu, a fost acuzat de fraudarea alegerilor locale din 2020, precum și de alte fapte similare într-un alt dosar. În urma alegerilor de acum patru ani, 23 de persoane au fost judecate.
Astfel, 20 de persoane sunt acuzate de falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale, două de complicitate la comiterea acestei fapte, în timp ce primarul Marin Voicu va fi judecat pentru instigare la falsificarea documentelor şi evidenţelor electorale.