Au fost finalizate lucrările la unul din cele mai mari baraje din România
Administrația Bazinală de Apă Siret a finalizat cu succes lucrările de reabilitare a două dintre cele trei goliri de fund cu care este prevăzut barajul Poiana Uzului din orașul Dărmănești, județul Bacău, după ce, în perioada 2018-2019 a fost reabilitată golirea de fund nr. 1.
Începute încă de anul trecut, lucrările au fost foarte complexe și s-au executat cu ajutorul scafandrilor, care au lucrat în condiții deosebit de grele, la o adâncime de 30 de metri sub nivelul lacului, cu o temperatură foarte scăzută a apei și vizibilitate zero.
Pentru a se putea interveni în interiorul golirilor de fund, a fost necesară montarea a două batardouri, care să împiedice pătrunderea apei. Operațiunile au constat în decolmatarea golirilor de fund, înlocuirea grătarelor metalice cu rol de reținere a plutitorilor și a vanelor de siguranță.
Pentru eficientizarea timpului de execuție, s-a intervenit concomitent la ambele goliri de fund. Pentru a se putea efectua intervenția, a fost necesară coborârea lacului la un nivel care să permită în același timp furnizarea continuă și fără întreruperi a apei către populație, în condițiile în care lacul este principala sursă de alimentare cu apă pentru județul Bacău.
”Lucrarea are o importanță deosebită pentru funcționarea în condiții de siguranță a barajului. Defecțiunile la grătarele golirilor de fund ar fi putut conduce la blocajul acestora și implicit la imposibilitatea tranzitării în siguranță a debitelor mari în timpul viiturilor.
Orice întârziere ar fi pus în pericol funcționarea barajului și ar fi supus atât construcția hidrotehnică, cât și populația unor riscuri majore”, a declarat directorul ABA Siret, Relu Adam.
”Exista, de asemenea, și riscul blocării golirii de fund în poziția deschis, ceea ce ar fi dus la golirea necontrolată a lacului de acumulare, populația rămânând astfel fără sursă de alimentare cu apă”, ne-a mai explicat specialistul.
Nu în ultimul rând, exista și riscul blocării vanelor, provocând defecțiuni la conducte, vibrații și accidente în corpul barajului. Amenajarea hidrotehnică Poiana Uzului, din patrimoniul Administrației Bazinale de Apă (ABA) Siret, este situată în județul Bacău, în zona orașului Dărmănești, pe cursul râului Uz, la aproximativ 30 de kilometri de izvoare și circa 10 kilometri amonte de confluența râului Uz cu râul Trotuș.
Construit în perioada 1965 – 1972, barajul se încadrează în clasa de importanță I și categoria de importanță A-excepțională.
Barajul Poiana Uzului este şi va rămâne o realizare de excepție a școlii românești de baraje, incluzând numeroase elemente cu caracter de inovație pentru domeniu, care au permis adaptarea construcției la condițiile specifice de amplasament – caracteristici geologice-geotehnice dificile, atât din punct de vedere al rezistenței, cât şi din punct de vedere al permeabilității, dar și seismicității amplasamentului, dată fiind apropierea de zona epicentrală Vrancea etc.
Amenajarea cuprinde cel mai înalt baraj cu contraforţi din România, având înălțimea de 80 m și lungimea de 500 m la coronament, precum și un lac de acumulare cu un volum proiectat de 90 de milioane de metri cubi de apă și o suprafață de 335
de hectare.
Obiectivul se menține în condiții bune şi foarte bune de siguranță în cei peste 50 ani de funcționare. Rolurile sale sunt de alimentare cu apă a municipiilor Bacău, Moinești, Onești, a orașelor Târgu Ocna, Comănești, Dărmănești și a altor localități de pe valea râului Trotuș (Ardeoani, Măgirești, Poduri, Dofteana, Târgu Trotuș, Pârgărești și Cașin) și producerea de energie electrică.
Administrația Bazinală de Apă Siret este unitate subordonată Administrației Naționale ”Apele Române” și are în administrare 735 de cursuri de apă codificate, cu o lungime a rețelei hidrografice de 10.415 kilometri.
Instituția gestionează unul din cele mai mari bazine hidrografice din țară – bazinul Siret – cu o suprafață de 27.949,01 kilometri pătrați.