Au fost produse de HAARP cutremurele din Turcia și Siria? Ce spun specialiștii

Publicat: 08 feb. 2023, 07:47, de Aura Bănescu, în LIFESTYLE , ? cititori
Au fost produse de HAARP cutremurele din Turcia și Siria? Ce spun specialiștii

Pe rețelele de socializare circulă teoria conform căreia cutremurele din Turcia și Siria au fost produse de HAARP. În engleză High Frequency Active Auroral Research Programan, HAARP este un proiect științific american cu sediul într-un observator din Alaska, care studiază atmosfera superioară cu ajutorul unor emițătoare radio.

Calamitățile ultimilor ani, inundații, incendii sau cutremure, au fost adesea asociate pe rețele de socializare cu ceea ce se numește HAARP. Prezente în special pe TikTok sau Twitter, cele cinci litere se referă la o așa-zisă armă secretă a guvernului american capabilă să controleze clima.

“Pentru a demonta conspirația din jurul proiectului HAARP, e necesar să explicăm cum funcționează mai exact. Să explicăm că e doar un radioemițător instalat  într-un loc sigur din Alaska care nu-i capabil să afecteze decât o mică parte din aer deasupra lui, să explicăm cum puterea acestuia este destul de slabă, comparativ cu transformările meteorologice care îi sunt atribuie. E nevoie de forța unei bombe atomice ca să se întâmple ceva vizibil cu atmoferă.”, spunea acum ceva timp redactorul științific Mick West, specialist în teorii conspiraționiste privind modificarea climei.

Pe rețelele sociale circulă numeroase imagini în care sunt prezentate fulgerările apărute pe cer înainte de cutremur, în noaptea de duminică spre luni, în ciuda faptului că nu au fost prognozate furtuni în Turcia sau Siria.

Ce se spune despre HAARP și care ar fi legătura cu cutremurele din Turcia și Siria

„HAARP este un zgomot de fond care există în complosferă de zece ani. El este reactivat sistematic la fiecare eveniment seismic sau meteorologic”, spune Tristan Mendès, lector asociat la Paris Cité și specialist în culturi digitale.

„Este de-a dreptul spectaculos să vezi sincronizarea cu fiecare eveniment dramatic. Instantaneu, toată această fantasmagorie este reactivată”, adaugă acesta, citat de stiripesurse.ro.

Unii menționează și spectrul armelor seismice, alimentat și el de o fantasmagorie militar-conspiraționistă.

Cu fiecare catastrofă, contextul oferă ocazia conspiratorilor de a face HAARP responsabil de un eveniment care a fost totuși dovedit științific, cutremurele producându-se pe falii bine cunoscute de comunitatea științifică.

„Astăzi ar fi un fel de Deep State (n.r. – guvern din umbră) care ar fi vrut să distrugă Turcia. Dar este vorba și de un complot al Statelor Unite sau al Israelului sau chiar de un avertisment împotriva politicii lui Erdogan, dacă e să dăm crezare mesajelor publicate pe rețelele de socializare”, decriptează Tristan Mendès.

„Fiecăruia îi revine înțelegerea HAARP în funcție de problemele geopolitice. Este adaptabil în funcție de interesul narațiunilor conspiraționiste”, ironizează specialistul. „Nu există un discurs coerent, ci o multitudine de teorii care urmează contururile ideologice ale celor care le vehiculează”.

Cei care susțin că sistemul HAARP ar fi avut legătură cu seismul din Turcia invocă unele lumini ciudate care ar fi apărut pe cer în orașul turc Gaziantep înainte de cutremur.