Au început deja luptele între partidele de dreapta. Lider USR: PNL vrea tot, noi primim resturi
Deja au început reproșurile între partidele de dreapta, deși nici bine nu au început negocierile oficiale între partide pentru împărțirea funcțiilor în Guvern. După ce Rareș Bogdan a declarat că în viitorul Guvern PNL trebuie să aibă 10-11 ministere, un lider al USR a criticat dur partidul liberal spunând că „discuțiile despre ministere sunt pure fantezii”.
Vicepreședintele USR, Cătălin Drulă, este nemulțumit de discuțiile care au apărut în spațiul public vis-a-vis de împărțirea ministerelor în viitorul guvern. El a scris pe Facebook că nu au existat încă discuții între USR-PLUS și PNL despre viitorul Guvern.
„Citesc pe știri diverse formule de guvern. Repet ce-am spus și ieri: NU au existat ÎNCĂ discuții între USRPLUS și PNL, nici formale, nici informale despre ministere și formarea majorității”, scrie Cătălin Drulă.
Acesta critică liderii PNL care au vorbit în spațiul public despre împărțirea ministerelor.
„Toate discuțiile despre ministere sunt pure fantezii. Nu au avut loc încă. Noi credem că e important ca aceste negocieri să se desfășoare loial, nu la televizor”, scrie vicepreședintele USR.
Reacția lui Drulă vine după ce prim-vicepreședintele PNL, Rareș Bogdan, a anunțat că în viitorul Guvern cel mai probabil PNL va avea 10-11 ministere, USR PLUS – 5-6 ministere și UDMR – 2 minstere.
USR PLUS este deja nemulțumită de posibilitatea ca ministerele importante să revină PNL, iar USR PLUS să primească ministere fără greutate.
„PNL vrea totul, noi primim resturi”, a spus deputatul USR, Cristian Seidler, la Antena 3.