Au început discuțiile dintre Biden, Iohannis și ceilalți lideri ai formatului București 9
Președintele SUA, Joe Biden, are consultări joi seara cu omologul său român, Klaus Iohannis, și liderii celorlalte state aliate est-europene din formatul București 9.
Tema pusă în discuție este situația tensionată de la granița cu Ucraina, unde Rusia a mobilizat trupe, iar occidentalii se tem că urmează o invazie.
Convorbirea între Joe Biden și aliații est-europeni are loc la două zile după ce președintele american a discutat cu președintele rus Vladimir Putin pe tema Ucrainei, căruia i-a spus că vor urma consecințe severe dacă va ataca Ucraina.
Întâlnirea vine în condițiile în care oficialii ucraineni din domeniul apărării spun că Rusia a mărit numărul de trupe în apropierea graniței cu Ucraina la 120.000 de soldați, inclusiv personal suplimentar al armatei, forțelor aeriene și navale.
În ultimele luni a crescut numărul de forțe militare grupate de-a lungul frontierei dintre Rusia și Ucraina, ceea ce i-a făcut pe oficialii ucraineni și occidentali să se alarmeze.
Scopul discuțiilor dintre Biden și „liderii Grupului celor nouă de la București, format din aliații din flancul estic al NATO” este „de a rezuma întâlnirea sa cu președintele rus Vladimir Putin, a le asculta opiniile privind situația actuală de securitate și a sublinia angajamentul Statelor Unite față de securitatea transatlantică”, a anunțat Casa Albă.
Din grupul celor nouă de la București fac parte Bulgaria, Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania, Polonia, România și Slovacia. Grupul a fost creat de președinții Klaus Iohannis și președintele polonez Andrzej Duda.
Joe Biden a spus, după întâlnirea cu Vladimir Puțin, că Statele Unite nu iau în calcul trimiterea de trupe americane pentru a apăra Ucraina în cazul unui atac rus, pentru că ţara nu face parte din NATO.
„Am fost foarte direct, fără exprimări vagi. Am fost politicos, dar m-am exprimat clar: dacă invadează Ucraina, vor fi consecințe severe. Consecințe severe. Consecințe economice cum nu a mai văzut și cum nu s-au mai văzut”, a mai afirmat Joe Biden.
El crede că președintele rus a înțeles mesajul: „Știe. A răspuns imediat că înțelege”.
Biden a mai declarat că i-a spus lui Putin că probabil va trebui să mărească prezența trupelor americane în Europa pentru a reasigura aliații NATO de sprijinul continuu al Statelor Unite, dacă Rusia va declanșa o invazie.