Au început execuțiile în PSD: Cristian Socol vrea să-l execute Nicolae Istudor, rectorul ASE

Publicat: 10 mai 2023, 08:30, de Ion Teleanu, în POLITICĂ , ? cititori
<strong>Au început execuțiile în PSD: Cristian Socol vrea să-l execute Nicolae Istudor, rectorul ASE</strong>

O banală hotărâre luată înainte de Paște de Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Fondului Român de Contragarantare SA ascunde un aranjament diabolic, de fapt o reglare de conturi, între oameni de la vârful PSD. De fapt, Cristian Socol, strategul PSD impus de Liviu Dragnea vrea să-l execute pe rectorul ASE, Nicolae Istudor prin intermediului Fondului Român de Contragarantare.

Hotărâre surpriză, dar cu bătaie lungă

Pe 13 aprilie 2023, Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor Fondului Român de Contragarantare (FRC) SA a adoptat hotărârea nr. 16, care la prima vedere, pare o decizie ca oricare alta. Trebuie precizat însă că FRC are doi acționari: Ministerul Finanțelor cu 68% și Fundația Post Privatizare 32%. Numai că în spatele acestei hotărâri se ascunde un aranjament incredibil ”țesut” de președintele Consiliului de Supraveghere al FRC, Cristian Socol, actualul strateg economic al PSD susținut și garantat de Liviu Dragnea și Viorel Hrebenciuc.

”Se aprobă introducerea acțiunii în răspundere contra membrilor Consiliului de Supraveghere și a Directoratului, la data reorganizării (10.05.2020), pentru daune cauzate FRC în cuantum aproximativ de 1.342.498, 25 de lei (nr.cc.280.000 de euro), la care se adaugă beneficiul nerealizat”, se menționează în hotărârea din 13 aprilie 2023 a AGE de la FRC. Practic, această hotărâre îi vizează pe foștii membrii ai Consiliului de Supraveghere și a Directoratului de la FRG din anul 2020.

Mai exact, este vorba de foștii membri ai Consiliului de Supraveghere de la FRC: Bogdan Glăvan, Florin Victor Dumitriu, Nicolae Istudor, Mihaela Paraschiv şi Alin Văleanu. De ce s-a luat această hotărâre? ”În scopul evitării intervenirii termenului de prescripție al acțiunii în răspundere, persoana desemnată va înainta acțiunea în justiție în termen de până la 10.05.2023”, se stipulează în hotărârea din 13 aprilie 2023. De fapt, ce se ascunde în spatele acestei decizii de recuperarea a unui așa zis prejudiciu? O reglare de conturi pusă la cale de actualul președinte al Consiliului de Supraveghere al FRC, Cristian Socol, împotriva fostului membru al CS de la FRC, Nicolae Istudor, în prezent rector al Academiei de Studii Economice (ASE).

Jocul la două capete a lui Cristian Socol

Cristian Socol, omul garantat și promovat de Liviu Dragnea și Viorel Hrebenciuc, vrea să împuște doi iepuri prin această hotărâre a AGE de la FRC de imputarea în instanță a sumei de 280.000 de euro. În primul rând, Cristian Socol vrea să ajungă rector la ASE în locul lui Niculae Istudor. Dar pentru a-și atinge scopul trebuie scos pe ușa din dos actualul rector, iar acțiunea în instanță de imputare a sumei de la FRC ar putea fi un atuu pentru Socol. Dar, adevărata miză a lui Cristian Socol este să-și mențină postura de creier al politicilor economice de la PSD obținută pe vremea lui Dragnea.

Potrivit informațiilor noastre, actuala conducere a PSD vrea să renunțe la serviciile lui Cristian Socol și să apeleze la serviciile unei echipe de economiști și finanțiști condusă de către actualul rector de la ASE, Nicolae Istudor. Ca atare, cam aceste sunt jocurile ”țesute” la FRC de Cristian Socol împotriva lui Nicolae Istudor. Însă, rămâne de văzut dacă conducerea PSD, în frunte cu Marcel Ciolacu și Paul Stănescu, vor decide să meargă pe strategia politicilor economice ale omului lui Dragnea ori ale echipei conduse de rectorul Nicolae Istudor?

Cine este Cristian Socol

Cristian Socol este unul dintre artizanii programului de guvernare cu care PSD a câștigat alegerile parlamentare în 2016, program bazat pe creșterea masivă a deficitului bugetar, peste limita stabilită în tratatul UE. Practic, Cristian Socol a contribuit decisiv la politicile fiscale ale PSD bazate pe creșterea rapidă a cheltuielilor statului cu salariile și pensiile în detrimentul investițiilor.

El este promotorul unei politici fiscale numite wageledgrowth (creștere economică bazată pe creșterile de salarii). La ora actuală, în calitate de președinte interimar al Consiliului de Supraveghere (CS) la Fondul Român de Contragarantare, beneficiază de o indemnizație lunară brută de 18.900 de lei. Întâmplător sau nu, tot în ziua când s-a luat hotărârea de imputare prin instanță a sumei de 280.000 de euro, cei șapte membrii ai Consiliul de Supraveghere de la FRC (patru de la PSD, doi de la PNL șu unul de la UDMR), în frunte cu Cristian Socol, și doi dintre cei trei membrii ai Directoratului FRC au luat decizia de majorare a salariilor cu 10% a tuturor angajaților de la FRC.

Tot întâmplător în aceeași zi de 13 aprilie 2023, mandatul de președinte al CS a lui Cristian Socol a mai fost prelungit cu încă două luni. Și toate aceste trei ”minuni” au avut loc într-o zi de 13 înainte de Paște! Ăsta da ghinion pentru Cristian Socol!