Au început lucrările pe calea ferată Buzău-Făurei, având drept scop creșterea vitezei de la 30 km/h la 120 km/oră
Compania Naţională de Căi Ferate CFR SA a anunțat vineri începerea lucrărilor pe tronsonul de cale ferată Buzău – Făurei (firul II), în lungime de 38,6 km. Potrivit CFR SA, lucrările de reînnoire a infrastructurii feroviare pe intervalul Buzău – Buzău Sud – Cilibia – Făurei (firul II) sunt finanțate de la bugetul de stat și au drept scop creșterea vitezei de circulaţie a trenurilor de călători de la 30 km/h la 120 km/oră.
Compania informează că șantierele de lucrări sunt deschise pe ambele loturi, Buzău – Buzău Sud – Cilibia (lotul I), în lungime de 19,6 km și Cilibia – Făurei (lotul II), în lungime de 19 km, unde concomitent cu operațiunile de demontare a vechii infrastructuri, se acționează în același timp și pentru montarea liniei noi, a traverselor de beton și a aparatelor de cale, pe întreg traseul urmând a fi
introduce, la finalul lucrărilor, 25 de aparate noi de cale.
De asemenea, sunt prevăzute lucrări de reparații și de montare dale de beton la cele 12 treceri la nivel cu calea ferată și pe zona terasamentelor de la podurile aflate la km 161+913 și km 166+208.
Cele două contracte de lucrări au fost semnate pe 14 iulie 2021, iar în data de 21 iulie 2021 a fost emis Ordinul de Începere. Valoarea totală a lucrărilor este de 41,7 de milioane de lei.
În prezent, durata călătoriei unui tren Interregio între Buzău și Făurei (firul I) este de 41-45 de minute, iar după finalizarea lucrărilor pe firul II, trenurile Interregio vor circula cu viteza maximă de 120 km/h și vor parcurge cei aproximativ 40 km în 27 de minute, a mai transmis CFR SA.