Au plecat în vacanță, uitând copilul în parcare
Mai demult, am scris despre o tânără care se afla într-un autobuz din Ploiești, împreună cu bebelușul ei, în vârstă de câteva luni, pe care îl ținea în brațe. O vreme a fost totul în ordine. Apoi, i-a sunat telefonul. Și tânăra, ca să poată să vorbească mai bine, a lăsat copilul alături, pe scaunul de lângă ea.
Discuția s-a aprins. Ea participa la dialog cu fervoare, așa că, în momentul în care a ajuns la stația unde avea treabă, a coborât. Fără copil. Pe care l-a descoperit șoferul pe scaun, la capăt de linie. Povestea pe care v-o relatez acum e, oarecum, deși diferită, din același registru.
Conform ziarului Il Resto del Carlino, dintr-o fractură de comunicare, căreia îi putem spune simplu, încurcătură, niște părinți și-au uitat fiul de șapte ani într-o parcare din orașul italian Bologna. Ca să aibă și confort propriu, să se și poată deplasa în zona unde plecau în vacanță, părinții au decis să plece și cu rulota familiei, și cu mașina.
Pe prima o conducea tatăl, pe a doua mama. Băiețelul a mers o vreme în rulotă, cu tatăl. Apoi a plâns că vrea la mama. Și, cum în parcarea despre care am pomenit mai sus, erau oprite ambele vehicule, tatăl i-a zis să se ducă la mamă.
Dar pe aceasta n-a anunțat-o că vine copilul la ea. Așa că femeia a pornit cu autoturismul, fără să știe despre fiu și, deci, fără să-l ia cu ea. De pornit, a pornit și tatăl, care n-a bănuit că lucrurile s-au întâmplat cum am relatat. Și, câteva ore, și mama, și tata au condus liniștiți spre destinația aleasă pentru concediu, fiecare fiind convins că băiatul e cu celălalt.
Numai că, femeia a fost sunată de carabinieri care i-au spus să vină să-și ia copilul. Acesta, văzându-se singur, s-a speriat și a început să plângă. Trecătorii au anunțat carabinierii și aceștia au dat, după mai multe ore de căutări, de mamă. Întâmplarea a fost adusă la cunoștința Parchetului pentru minori, care va efectua o anchetă.