Au trecut 34 de ani de la scufundarea navei „Mogoșoaia”, în care și-au pierdut viețile 239 de români

S-a așternut uitarea și peste cea mai mare tragedie din istoria recentă a României, care a fost și cel mai mare accident naval din estul Europei, scufundarea navei „Mogoșoaia”, în care și-au pierdut viețile 239 de persoane, majoritatea gălățeni.

În acest an, comemorarea tragediei din toamna lui 1989 a mai avut loc doar la Grindu, sat de pe malul Dunării, spre care se îndrepta „Mogoșoaia” și care se află în apropierea portului ucrainean Reni, bombardat sistematic de Rusia. Este o comunitate care comemorează o tragedie la câțiva kilometri de bombardamentele rușilor.

Vineri, episcopul Tulcii, PS Visarion, a săvârșit la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Grindu slujba de parastas pentru cei morți în naufragiul navei Mogoșoaia.

La Galați, orașul în care locuiau majoritatea familiilor aflate la bordul navei „Mogoșoaia”, părinți și copii dispăruți în apele Dunării, nu a mai fost oficiată slujba de pomenire la monumentul construit pe malul Dunării de unul dintre supraviețuitori.

De fapt, de-a lungul anilor, la comemorările tragediei produse prin scufundarea navei „Mogoșoaia” nu a fost niciodată prezent vreun reprezentant al administrației orașului. Este un episod din trecut, care nu îi interesează pe politicienii actuali.

Sigurul lucru pe care l-a făcut Primăria Galați a fost ca în anul 2015 să îi acorde „Premiul Municipiului Galați” lui Petrache Boşneagă, supraviețuitorul care a construit din banii lui monumentul de pe malul Dunării.

Probabil că într-o altă țară, șefii instituțiilor care conduc o comunitate ar acorda măcar puțină atenție comemorării unei tragedii care a lovit acea comunitate. Ar acorda probabil și ceva bani pentru îngrijirea monumentului ridicat în amintirea acelei tragedii de un supraviețuitor, nu de primăria orașului.

S-au scris cărţi despre tragedia scufundării navei „Mogoşoaia”, s-au făcut reportaje. Între timp şi epava a fost dusă la fier vechi și nimeni nu a suportat consecinţele producerii acelei tragedii.

Naufragiu în rada Portului Galați. Au reușit să se salveze numai 16 din cei 255 de oameni aflați la bord

Accidentul s-a produs în dimineaţa de 10 septembrie 1989. La ora 8.10, nava „Mogoşoaia” a plecat de la Palatului Navigaţiei spre satul Grindu, situat în aval de Galaţi, pe malul tulcean. Capacitatea navei era de 160 persoane, dar la bord erau 246 pasageri şi 9 membri ai echipajului. Numărul mare de pasageri se datora faptului că era o zi de duminică.

În cursa spre Grindu, „Mogoşoaia” a făcut o escală la Dana 46 din Portul Bazinul Nou. În momentul în care a ieşit din port, pentru a vira în aval pe şenalul navigabil, s-a produs accidentul. Convoiul bulgăresc format din împingătorul „Petar Karanicev” şi şase barje, cu o lungime de totală de 191 de metri, naviga în amonte, spre Portul Russe.

Comandantul navei „Mogoşoaia”, Ion Postolache, cu o vechime de 37 de ani în navigaţie a sesizat pericolul şi cu disperare a încercat să alerteze cu sirena navei echipajul convoiului bulgăresc. A pus motoarele pe „toată viteza înapoi” şi a încercat o eschivă spre stânga. Tardiv, cei de pe „Petar Karamincev” au încercat și ei să „frâneze” înaintarea convoiului, punând motoarele pe „toată viteza înapoi”. Dar coliziunea nu a mai putut fi evitată.

„Mogoşoaia” a fost lovită în bord de prima pereche de barje din convoi. Nava s-a înclinat puternic, a revenit pe linia de plutire, după care s-a înclinat din nou şi s-a răsturnat, scufundându-se. Numai 16 pasageri au reuşit să se salveze. Unii au fost catapultaţi în apele Dunării în momentul în care nava s-a înclinat prima oară, după coliziunea cu barja. Între aceştia, Eugen Malihin, un copil de 4 ani, care a supravieţuit agăţat de o canistră de plastic.

Scene de coşmar. „La geamurile navei am zărit trupurile înlănţuite ale pasagerilor”, povestea un scafandru

Unii dintre cei care au reuşit să se salveze povestesc cum în timp ce nava se scufunda, se auzeau din ape strigărele disperate ale celor rămaşi captivi în saloanele navei. Mulţi dintre ei au avut parte de o moarte groaznică.

Au fost probabil clipe dureroase, în care părinţi şi copii au murit îmbrăţişându-se. Scafandrii care au ajuns la epavă povesteau scene de coşmar: „Am ajuns pe fundul Dunării, la o adâncime de circa 24-26 de metri. Imaginea pasagerului <<Mogoşoaia>> era una de coşmar. La geamurile navei am zărit trupurile înlănţuite ale pasagerilor. N-o să le uit niciodată, pe feţele lor se întipărise spaima morţii. Implorau parcă să iasă la suprafaţă, să grăbim operaţiunea”, povestea scafandrul Săndel Bora.

Tragedia, ținută „la secret” de autoritățile comuniste, a fost deconspirată de anunțurile de la rubrica „Decese”

Autoritățile comuniste au încercat să țină secretă producerea tragediei, dar după numai câteva ore știrea a fost difuzată de „Europa Liberă” și în paginile ziarului local din Galați, „Viața Nouă”, a trebuit să apară după 3 zile, pe 13 septembrie, o știre de câteva rânduri, „Accident naval pe Dunăre”. Era tipărită în pagina a doua.

Dimensiunile tragediei au fost deconspirate cu o zi mai înainte, pe 12 septembrie, de anunțurile de la rubrica „Decese” din ziarul local, pe care activiștii PCR nu se gândiseră să o desființeze.

Potrivit anunțurilor din ziua de 12 septembrie 1989, în naufragiul navei „Mogoșoaia” au fost decimate 27 de familii. Era o statistică îngrozitoare: toți membrii – 9 familii; ambii părinți -6 familii; mama și copiii -4 familii; tatăl și copiii -3 familii.

În naufragiu și-au pierdut viețile 45 de copii. Au scăpat, miraculos, 12 adulți si 7 copii. Dintre cei care și-au pierdut viețile, 138 erau săteni din Grindu, majoritatea muncitori în porturile din Galați.

Alte 30 de victime erau din București, Mangalia, Toplița sau Târgu Mureș. Restul erau localnici din Grindu, stabiliți la Galați.

Scoaterea navei la suprafață, ratată timp 5 zile de activiştii PCR, a fost realizată în numai câteva ore de scafandrii de la AFDJ

La câteva ore de la producerea accidentului, pe malul Dunării, în dreptul Milei Marine 79, a devenit evidentă mobilizarea autorităţilor. Circulau cu mare viteză  zeci de maşini de la toate nivelele conducerii PCR, Miliţie, Securitate, Marina Militară şi Procuratură.

De conducerea intervenţiei se ocupau activiştii, care ţineau legatură în permanenţă cu Ceauşescu. Fuseseră aduşi scafandrii de la unitatea specializată a Marinei Militare, UM 2145 de la Mangalia, dar timp de 5 zile nu s-a reuşit scoaterea la suprafaţă a epavei.

Relatările din presa internaţională şi comentariile de la „Europa liberă” şi „Vocea Americii” erau din ce în ce mai critice. În aceste condiţii, a fost instituit un comandament de specialişti de la Administraţia Fluvială a Dunării de Jos (AFDJ) Galaţi care să se ocupe de coordonarea intervenţiei.

Operaţiunile de ranfluare au fost reluate cu scafandrii grei de la AFDJ, care aveau mai multă experienţă în operaţiunile în apele Dunării. După 5 zile în care activiştii şi Ceauşescu au făcut schimb de indicaţii preţioase, specialiştii de la AFDJ au reuşit scoaterea navei în numai câteva ore.

Un caz închis fără să existe vreun vinovat

Se presupune că marinarii de pe „Petar Karamincev“ sărbătoriseră ziua naţională a Republicii Populare Bulgaria, care fusese pe 9 septembrie, şi în dimineaţa de 10 septembrie erau un pic mahmuri. Compania de navigaţie Bulgaria River Fleet din Russe a fost acţionată în instanţă, atât de rudele victimelor, cât şi de compania românească proprietară a navei „Mogoşoaia”, Navrom Galaţi.

Instanţele au acordat despăgubiri modice şi în 1993, Navrom Galaţi a deschis o nouă acţiune prin care a cerut reactualizarea daunelor la 1,12 milioane dolari. Procesul a trenat în instanţe.

Iniţial, comandantul împingătorului „Petar Karamincev”, Gheorghi Petrov Anghelovschi, fusese arestat şi a fost condamnat la 10 ani de închisoare.

După 2 luni, pe fondul schimbărilor politice din România şi Bulgaria, a fost eliberat. În 1993, ÎCCJ a acordat familiei fiecărei victime despăgubiri de la 30.000 la 80.000 de lei. Sume ridicole.