Auchan din București, închis pentru următoarele 6 luni (FOTO)

Publicat: 01 nov. 2021, 16:41, de Eva Mihai, în ACTUALITATE , ? cititori
Auchan din București, închis pentru următoarele 6 luni (FOTO)

Mai multe hipermarketuri bucureștene au fost propuse pentru închidere temporară. În urma controalelor ANPC, lanțul de magazine Auchan a fost amendat cu 102.000 lei. Inspectorii sanitari propun închiderea hypermarketurilor Vitan, Militari, Titan și Berceni.

„Controalele întreprinse de echipe de control ale Comisariatului Regional pentru Protecția Consumatorilor (CRPC) din Regiunea București-Ilfov – coordonate de Vicepreședintele Autorității Naționale pentru Protecția Consumatorilor (ANPC), Mihai Culeafă, Directorul General ANPC, Paul Anghel și Comisarul șef al CRPC București-Ilfov, Ionuț Voevozeanu – în zonele alimentare ale magazinelor din marile lanțuri de hipermarketuri au continuat.

Astfel, în data de 1 noiembrie 2021, au fost efectuate verificări ale modului în care este respectată legislația în vigoare, în domeniu, la 4 puncte de lucru din Capitală ale S.C. Auchan Romania SA (Magazinele Auchan Titan, Vitan, Militari și Berceni)”, transmite ANPC într-un comunicat de presă.

În urma controlului, au fost  înregistrate abateri importante, care au dus la amenzi contravenționale în valoare totală de 102.000 lei și dispunerea unor măsuri complementare importante, după cum urmează:

oprirea definitivă de la comercializare și retragerea din consumul uman a tuturor produselor alimentare neconforme identificate în cele 4 magazine

oprirea temporară a prestării serviciului la raioanele cu vitrină asistată

  • mezeluri/brânzeturi, gastro, cofetărie, pâine, cofetărie – Auchan Vitan
  • carne, mezeluri și lactate, brutărie, gastro, cofetărie, măsline vrac – Auchan Militari
  • pește, gastro, cofetărie, mezeluri/brânzeturi, carne afumată – Auchan Titan
  • carne pasăre, lactate, ouă, carmangerie, pește congelat, măsline, mezeluri/brânzeturi, gastro – Auchan Berceni
  • propunere de închidere a unității pe o durată de cel mult 6 luni pentru toate cele 4 unități.

Cele mai frecvente abateri de la legislația în vigoare, constatate de comisarii CRPC București-Ilfov au fost:

– comercializare fructe și legume care prezintă modificări organoleptice de aspect, culoare, consistentă, fiind improprii consumului uman (prezență a mucegaiului, grad de coacere neuniform, consistență moale la palpare, exemplare depreciate, lovituri mecanice etc.),

– lipsa informării consumatorilor asupra faptului că, la anumite sortimente de citrice, coaja nu este destinată consumului uman

– comercializarea unor produse cu data limită de consum depășită,

– nerespectarea temperaturii de păstrare a produselor calde, de minimum +60 grade C, la raionul gastro,

– nerespectare temperaturii indicate de producători, pentru o serie de produse alimentare,

– utilizarea unor materii prime cu data limită de consum depășită,

– utilizarea unor bureți de sârmă și coșuri de gunoi fără capac, în zona de gătire, precum și a unor ustensile deteriorate

– utilizarea meselor de expunere a produselor calde fără a fi igienizate corespunzător

– existența unor ventilatoare ale agregatelor frigorifice, precum și agregate frigorifice neigienizate,

– existența la vânzare, la vitrina asistată, a unor produse fără a avea etichete cu data deschiderii pentru a se putea stabili conformitatea acestora

– la vitrinele asistate conținând mezeluri/brânzeturi/carne refrigerată vrac, carne afumată vrac, rafturile de expunere a produselor de panificație și spațiul de depozitare al produselor de cofetărie, au fost constatate:

  • prezența ruginei,
  • vopsea exfoliată
  • insecte moarte,
  • fire de păr,
  • zone oxidate,
  • acumulare de apă provenită din nefuncționarea corespunzătoare a agregatelor frigorifice
  •  lichid provenit de la produse din carne ambalată,
  • prezența prafului în strat gros pe rafturi și ventilatoare,
  • prezența de resturi alimentare.

– absența, de pe etichetele de produs, a mențiunilor prezeneia ingredientelor cu potențial alergen, în produsele preparate în magazine și alte deficiențe de etichetare a produselor realizate în unitate

– prezența unor arsuri de la congelare la produsele congelate sau a unor acumulări de gheață în amablaj

– utilizarea unor cântare fără verificări metrologice periodice

– comercializarea diferitelor tipuri de murături (în oțet), constatându-se faptul că nu se precizeaza originea oțetului, precum și faptul că acestea sunt prezentate ca murături în oțet, iar în lista de ingrediente se declară acid acetic.