Audieri importante la DNA. Şeful Jandarmeriei Române dă cu subsemnatul
Colonelul Bogdan Enescu, dar şi foştii şefi, colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea sunt chemaţi pentru lămuriri în ancheta orelor suplimentare fictive.
Colonelul Enescu a susținut la intrarea în sediul Direcției Anticorupție că e nevinovat.
Enescu a declarat că nu a fost citat la DNA şi că nu şi-a pontat nicio oră în plus, dar că e o anchetă în curs şi lasă procurorii să facă verificările necesare. Mai mult, acesta a mai spus că a muncit mult mai multe ore suplimentare decât cele 900 pentru care este anchetat.
Au pontat fictiv peste 900 de ore
Procurorii susțin în urma unor sesizări că șefii jandarmeriei și-au pontat 900 de ore suplimentare şi au creat un prejudiciu de peste 80.000 de lei.
Dosarul este deschis pe numele lui Bogdan Enescu, Cătălin Sindile și Constantin Florea. Cei trei vor da explicații în acest caz controversat.
Cei trei capi ai jandarmeriei sunt suspecţi în urma unei sesizări făcute de Corpul de Control al Ministerului de Interne, după ce și-ar fi aprobat ilegal sute de ore suplimentare, în starea de urgență, și ar fi încasat încasat ilegal zeci de mii de lei.
Într-o declarație data după ce au fost puști sub învinuire cei trei șefi ai Jandarmeriei au spus că este dor o „chestie care ține de tehnică” care nu are legătură cu faptul că în perioada pandemiei ei au muncit mult mai mult decât au fost plătiți.
De asemenea, întrebat dacă ia în calcul să își dea demisia de la șefia Jandarmeriei Române, a răspuns: „Sub nicio formă nu intrăm în astfel de speculații”.
Amintim că Direcţia Generală de Audit Intern a Ministerului Afacerilor Interne a declanşat în iulie verificări la Inspectoratul General al Jandarmeriei Române (IGJR) şi, apoi, a sesizat DNA.
Enescu şi colegii săi de dosar au fost puşi sub urmărire penală pentru infracţiunea de uzurpare a funcţiei și sancţionarea faptelor de corupţie.
UPDATE:
Şeful Jandarmeriei Române, Bogdan Enescu, a spus la ieşirea din sediul DNA, că nu ia în calcul să îşi dea demisia.
Enescu a fost audiat mai bine de două ore și a fost pus sub învinuire. El a precizat că cercetările continuă şi „se va face lumină” în acest caz.
Enescu a adăugat că a discutat cu procurorul de caz despre faptul că cercetarea nu va face bine Jandarmerieie, dar că va colabora pentru a se face lumină asupra tuturor turor aspectelor și pentru clarificarea acestui caz.
Cu privire la acuzaţiile că Jandarmeria ar fi fost folosită pe post de „taxi”, el a replicat că a fost un caz izolat.
Surse judiciare au precizat pentru că Bogdan Enescu a fost chemat la DNA pentru a i se prezenta acuzaţiile cu privire la încasarea nejustificată a unor sume de bani pentru sute de ore suplimentare.
Potrivit surselor citate, acesta ar fi acuzat de uzurpare de calităţi oficiale şi obţinere de foloase necuvenite.
Sursele judiciare au mai precizat că la DNA ar urma să se prezinte şi colonelul Ionuţ Cătălin Sindile şi generalul Constantin Florea.