AUR cere demiterea conducerii TVR. „A devenit organ de propagandă anti-AUR”
Alianța pentru Unirea Românilor cere demisia imediată a președintelui director-general al Societății Române de Televiziune, Dan Cristian Turturică, precum și demiterea producătorului general Ramona Săseanu, ambii propuși în funcții de PNL, precum și demiterea directorului știrilor TVR, Oana Popescu, pentru „responsabilitatea directă ce le revine în prejudicierea gravă a prestigiului și imaginii publice a partidului AUR”.
Într-un comunicat de presă, gruparea politică susține că ediția de vineri, 7 ianuarie, ora 21:00, a emisiunii „Tema Zilei” de la TVR1 a fost „o ilustrare jalnică a politizării televiziunii publice, cu unicul scop de a folosi, la nevoie, aceste instrumente, întreținute din banii tuturor românilor prin bugetul de stat, la denigrarea adversarilor politici ai puterii”.
„Emisiunea a fost construită ca un atac concertat, brutal și inadmisibil la adresa principalului partid de opoziție (AUR), realizat după rețetele propagandistice în care TVR a strălucit pe vremea mineriadelor iliesciene și care, la rându-le, moșteneau clișeele, procedurile și apucăturile din epoca Ceaușescu”, transmit reprezentanții AUR.
În opinia grupării politice , în ediția respectivă au fost lansate acuze mincinoase deosebit de grave la adresa AUR, fără ca, prin moderatoarea programului, TVR să fie preocupată vreo clipă de aflarea adevărului sau de respectarea propriei legi de organizare și funcționare, a rigorilor deontologice și a normelor CNA în materia pluralismului, non-partizanatului și a echilibrului de opinii în dezbateri.
„Prin intermediul moderatoarei, TVR a propagat în cadrul emisiunii „Tema zilei” clișeele politice utilizate de concurenții politici referitor la presupusul caracter „extremist” și „populist” al AUR, și nu a solicitat nici măcar o singură dată probe în susținerea neadevărurilor, etichetelor și epitetelor denigratoare, realmente extremiste, la adresa AUR lansate de invitații unilateral selecționați pentru a ofensa, inacceptabil, întregul electorat pe care AUR îl reprezintă în Parlament”, susțin reprezentanții AUR.
Pe lângă demisia și demiterile solicitate, AUR cere intervenția CNA față de ceea ce ei consideră a fi un derapaj politic nepermis de grav al televiziunii publice și aplicarea de sancțiuni conform Legii audiovizualului.
„AUR se va îndrepta prin justiție atât împotriva persoanelor publice care ne aduc acuzații extrem de grave, fără nicio probă sau temei, precum și împotriva instituțiilor publice care girează aceste practici prin politrucii care le conduc”, transmit liderii grupării.