AUR – de la traseismul selectiv la traseismul fără frontiere

AUR, partidul care pretindea să fie o alternativă la establishmentul politic corupt, se dezvăluie, acum, în lumina dură a realității, unde traseismul politic se relevă ca principalul său instrument electoral. Dar și ca adevărata sa vocație. Analistul politic Bogdan Teodorescu observă, cu temei, că partidul lui George Simion, care a început cu promisiuni de schimbare și curățenie în politica românească, s-a dovedit a fi doar un adăpost pentru politicieni dezamăgiți și oportunism politic.

„Ca orice partid anti sistem, AUR a încercat să propună, la începuturile sale, oameni noi în spaţiul politic. Aceasta deoarece teza principală a partidelor anti sistem este aceea că naţiunea se află împărţită în două: o elită politică incapabilă şi coruptă şi un popor victimă a acestei elite. În timp ce acest enunţ este ofertant din perspectiva atragerii de votanţi, activitatea propriu-zisă de organizare a unei structuri funcţionale, mai ales în teritoriu, i-a obligat să coopteze şi oameni care au trecut pe la alte partide şi care se aflau în căutarea unui nou „cămin”, explică domnul Bogdan Teodorescu.

În loc să aducă în scenă o nouă eră politică, AUR-ul se dovedește a fi doar un amalgam de vechi politicieni și traseiști, căutând disperat candidați pentru alegerile comasate europarlamentare și locale. Fiindcă nu poți pleca la un drum atât de dificil doar cu entuziaștii. Această grabă disperată și lipsa de pregătire demonstrează clar lipsa de viziune și de coerență a liderilor AUR.

Comasarea a încurcat grav planurile AUR

„Decizia coaliţiei de a comasa alegerile europarlamentare cu cele locale a încurcat planurile AUR. Se spera la un scor bun la europarlamentare care să permită ca, în timpul verii, până la localele din septembrie, să poată fi desfăşurată o operaţiune de racolare a unor candidaţi la primărie fie atraşi de traiectoria ascendentă a AUR, fie nemulţumiţi de anumite opţiuni ale propriilor lor partide. Tot un traseism, dar mai pe alese… Acum, în noile condiţii, nepregătiţi pentru alegerile locale venite mai devreme, liderii AUR au deschis robinetul pentru înregimentarea oricui ar putea să le suplinească lipsa de cadre”, completează domnul Teodorescu.

În timp ce partidul pretindea inițial că luptă împotriva corupției și incompetenței, decizia sa de a accepta cu brațele deschise orice persoană care ar putea completa lista de candidați arată adevărata sa miză: puterea și influența politică, indiferent de mijloace. AUR renunță astfel la credibilitatea sa și își dezvăluie adevăratul scop: nu reforma, nu resetarea sistemului ci consolidarea poziției, pe un plafon numeral convenabil, și acces deplin la privilegiile vechii clase politice.

Acest comportament nu numai că subminează speranțele de schimbare în politică, dar arată și disprețul față de adevărata nevoie a societății pentru lideri responsabili și angajați. Este clar că AUR-ul este departe de a fi partidul care să ofere o alternativă autentică și să lupte pentru binele comun, ci mai degrabă un club al oportunismului politic și al intereselor personale.

În contextul actual, orientarea doctrinară a AUR către naționalism, suveranism și tradiționalism-ortodox nu mai pare să fie atât de relevantă sau coerentă. Chiar dacă aceste principii au fost vehiculate inițial ca elemente fundamentale ale identității și misiunii AUR, acțiunile și comportamentul partidului pe scena politică sugerează că aceste orientări sunt mai degrabă folosite ca instrumente de manipulare a publicului decât ca principii autentice.

În loc să ofere o viziune clară și consecventă bazată pe aceste valori, AUR-ul pare să fie preocupat mai degrabă de consolidarea structurii interne și de obținerea de avantaje politice imediate. Traseismul politic și acceptarea oricărui candidat disponibil pentru a completa listele electorale demonstrează că interesul real al AUR nu este neapărat promovarea naționalismului sau a tradiționalismului, ci mai degrabă obținerea de voturi și poziții politice.

În plus, lipsa de coerență și consecvență în acțiunile și declarațiile liderilor AUR sugerează că orientarea lor doctrinară este, mai mereu, o mască pentru obținerea de putere și influență decât o expresie autentică a valorilor politice. Mai reiese de aici, inevitabil, și concluzia că ideologia AUR este una de împrumut. Una care izvorăște din credința sinceră în aceste valori.

Atunci când s-a înființat, AUR a primit în plic indicațiile cu privire la poziționarea pe scena politică românească. Și cele câteva principii-cheie care să-i fundamenteze ideologia. Acestea funcționează astăzi doar ca un ecou al unor enunțuri anterioare. Fiindcă, plicul, care alimentează partidul și îi actualizează planul de luptă, conține altfel de ordine.

Astfel, în contextul actual, orientarea doctrinară a AUR pare să fie mai degrabă o strategie de marketing politic decât o bază solidă pentru acțiuni și politici coerente. Și asta nu mai surprinde pe nimeni.

Analiza sumară a primului lot de candidați anunțat de AUR pentru șefia a 11 consilii județene din România întărește considerațiile de mai-sus.

Printre acești candidați, peste 50% sunt politicieni care și-au schimbat partidele de-a lungul ultimilor ani. Unul dintre cele mai cunoscute nume este Mugur Mihăescu, actor și antreprenor, care a traversat diverse partide politice precum Partidul Verde, Uniunea Națională pentru Progresul României și PSD, pentru ca acum să ajungă la AUR.

În județul Suceava, Miron Neculai și-a început cariera politică în ALDE, apoi a aderat la PNL, iar acum este parte din AUR. Gabriel Florea din Teleorman, Ciprian Blejan din Bihor și Vlad Băculescu din Satu Mare sunt alte exemple de politicieni care și-au schimbat alianțele politice.

În lista candidaților AUR pentru europarlamentare se regăsesc și nume care au avut un traseu similar, cum ar fi Avram Fițiu și Ramona Ioana Bruynseels. Fițiu a trecut prin PNȚCD, Alianța Noastră pentru România, PLUS, PMP și acum a ajuns la AUR, în timp ce Bruynseels a navigat printre partide precum PNL, ReStart România și PUSL înainte de a se alătura AUR-ului.

Aceste exemple conurează în tușe groase această realitate detestabilă a peisajului politic românesc – traseismul fără frontiere. Fenomenul este generalizat, implică toate partidele românești și ridică întrebări despre coerența și stabilitatea politică a celor care ofertează electoratul.