AUR decide oficial ce candidat susține la prezidențiale și se delimitează de „vocile individuale”
Conducerea Alianței pentru Unirea Românilor (AUR) a decis oficial ce candidat va susține la alegerile prezidențiale. Totodată, liderii AUR se delimitează de „vocile individuale”, una dintre cele mai puternice din ultimele zile fiind cea a lui Gigi Becali.
Într-un comunicat de presă, AUR anunță că miercuri a avut loc ședința extraordinară a Consiliului Național de Conducere (CNC) al formațiunii.
„În privința alegerilor prezidențiale, AUR a votat în unanimitate pentru reintrarea în cadrul constituțional prin reluarea turului 2 al alegerilor prezidențiale.
Totodată, în perspectiva organizării unei alte runde de alegeri prezidențiale, membrii AUR reuniți în ședința CNC au reiterat poziția partidului de a susține voința exprimată de români la alegerile din 24 noiembrie, și anume de susținere a domnului Călin Georgescu.
Precizăm că voci individuale care ies în spațiul public nu reprezintă poziția AUR, aceste persoane exprimându-se doar în nume personal”, a anunțat Departamentul de comunicare al AUR.
Becali, spectacol la televizor
Gigi Becali, deputat AUR și „oracol” autoproclamat al politicii românești, a făcut din nou spectacol la televizor, oferind declarații savuroase, evident și usturătoare, despre liderul partidului său, George Simion.
Cu bine-cunoscuta sa sinceritate dezarmantă, Becali a dezvăluit, marți, nici mai mult, nici mai puțin, că Simion „joacă la două capete” și că susținerea sa pentru Călin Georgescu este doar o „vrăjeală” menită să păcălească electoratul.
„George Simion minte când spune că nu mai candidează. Totul e teatru politic ca să iasă el câștigător”, a declarat Becali pe un post național de televiziune. În stilul său inconfundabil, el a ridicat cortina asupra jocurilor din interiorul AUR, unde, se pare, strategia politică este mai spectaculoasă decât un meci al FCSB.
Călin Georgescu: de la „salvatorul națiunii” la „nenorocire națională”
Gigi Becali nu s-a oprit aici. Pe lângă atacurile directe la adresa lui Simion, deputatul AUR a trecut la dezasamblarea mitului Călin Georgescu, cel pe care partidul îl propunea drept candidat la alegerile prezidențiale din mai.