AUR, nemulțumiți că au un singur parlamentar în opt județe din Oltenia: „Să desfiinţăm cabinele de vot”
Ringo Dămureanu, vicepreședintele Alianţei pentru Unirea Românilor (AUR), a spus că în cele cinci județe din Oltenia plus Teleorman, Giurgiu și Caraș-Severin, formațiunea politică din care face parte a depășit pragul electoral, dar a obținut un singur deputat și nici un senator.
Dămureanu a vorbit în fața susținătorilor AUR din Craiova și le-a transmis acestora că în ciuda numărului mare de voturi obținute în sudul și sud-vestul țării, formațiunea politică a obținut doar un mandat de parlamentar.
„În toate cele 5 judeţe din Oltenia, în Caraş Severin, Teleorman şi Giurgiu, AUR are zero senatori şi un sigur deputat. Este o situaţie tristă şi mă bat la conducerea partidului să înţeleagă că aici cu teleormanizarea, cu pesedizarea, cu olguţizarea, cu tot ce vreţi este o otravă teribilă. Aici până şi pământul a fost otrăvit. Oamenii au fost derutaţi şi au votat tot felul de bâzdâgănii. Şi totuşi în aceste judeţe AUR a depăşit pragul electoral: am avut peste tot peste 5%”, a spus Ringo Dămureanu, care a candidat în Dolj pentru Camera Deputaţilor.
Vicepreședintele AUR a mai spus că își dorește ca la următoarele alegeri din România să dispară cabinele de vot, pentru a avea un proces electoral transparent.
”Dar era important să ne trezim şi să credem că fiecare prim loc de pe lista de candidaţi este garantat. Şi aici fac provocarea: că avem nevoie să desfiinţăm cabinele de vot, care nu mai sunt demne de secolul al XXI-lea. Acolo intră bieţii angajaţi cu telefoanele şi transmit în direct. Cabinele trebuie desfiinţate”, a mai spus Ringo Dămureanu