AUR va dispărea? O paralelă cu PPDD
În ultimele decenii, scena politică românească a fost martora unei alternanțe de partide care apar pe fondul crizelor și dispar odată cu ameliorarea acestora. Un exemplu concludent este PPDD, care a captat atenția electoratului în perioada de criză economică dintre 2010 și 2012, pentru a dispărea complet până în 2016. O paralelă similară poate fi trasată astăzi cu Alianța pentru Unirea Românilor (AUR), un partid care a câștigat popularitate rapidă în contextul pandemiei COVID-19 și al incertitudinilor economice și sociale asociate.
Ascensiunea și declanșarea AUR
AUR nu reprezintă o contrapondere ideologică la USRPLUS, ci mai degrabă o formațiune diversificată doctrinar, unificată doar de frică. Electoratul AUR este compus dintr-o varietate de grupuri: dacopați, QAnon-isti, trumpiști, anti-vacciniști, patriotarzi, conservatori moderați și evlavioși. Aceste grupuri nu împărtășesc o ideologie comună, ci o anxietate profundă legată de pierderea libertăților, distrugerea valorilor tradiționale și conspirațiile oculte.
Fenomenul natural al partidelor de criză
Apariția partidelor de tipul AUR nu este un fenomen nou. În perioade de criză, când partidele mainstream eșuează în a reprezenta temerile și frustrările populației, electoratul se orientează spre formațiuni care adoptă un discurs violent și conspiraționist. Aceasta a fost și situația PPDD, care a capitalizat pe anxietatea economică din perioada 2010-2012, pentru ca apoi să devină irelevant odată cu ameliorarea crizei.
Viitorul AUR: Repetarea istoriei?
Dacă istoria ne oferă o lecție, aceasta este că partidele de tipul AUR tind să dispară pe măsură ce crizele care le-au alimentat se diminuează. PPDD a devenit istorie odată cu stabilizarea economică post-criză, iar liderii săi fie au sfârșit în umbră, fie în comic. Este probabil ca și AUR să urmeze același traseu, mai ales având în vedere eterogenitatea internă și lipsa unei ideologii comune.
Dan Diaconescu și George Simion, fotografie împreună. Simion: „Este fratele nostru, al poporului AUR”
Prezența AUR în Parlament, deși poate părea problematică la prima vedere, ar putea accelera procesul de diluare a influenței acestui partid. În mediul instituțional, reprezentanții AUR sunt nevoiți să joace după reguli, pierzându-și astfel caracterul de „outsideri” și devenind irelevanți.
Concluzie: Un ciclu natural
Democrația are capacitatea de a absorbi și dilua excesele politice. Așa cum valurile mării vin și se retrag, partidele politice care apar pe fondul fricii și al anxietății tind să dispară odată ce aceste sentimente se estompează. Electoratul se întoarce la partidele mainstream, iar frica se disipă în luminile normalității.
AUR nu este o excepție de la acest ciclu natural. Așa cum PPDD a dispărut în liniștea post-criză, și AUR va urma probabil același drum, lăsând în urmă o lecție despre efemeritatea fricii și puterea democrației de a absorbi și neutraliza extremele.