AUR votează orice moțiune, cât timp e împotriva „guvernului ilegitim Florin Cîțu”
Alianța pentru Unirea Românilor (AUR) a anunțat că va vota prima moțiune de cenzură care intră în dezbaterea Parlamentului împotriva guvernului ilegitim PNL-UDMR.
„Guvernul Cîțu trebuie să plece cât mai curând de la conducerea țării. Este lipsit de legitimitate și acționează în total dispreț față de prevederile Constituției. A încercat introducerea ilegală a certificatului COVID și promovează măsuri discriminatorii pe motiv sanitar. Sâmbătă pe 2 octombrie, voi merge la protestul care se organizează la Piața Universității pentru a mă opune introducerii certificatului COVID”, a transmis deputatul George Simion, co-președinte AUR.
„AUR va vota pentru debarcarea guvernului Cîțu, indiferent care moțiune de cenzură va intra prima în dezbaterea Parlamentului. Facem asta, dincolo de orice orgoliu, pentru că românii nu mai suportă această guvernare care a instituit dictatura sanitară. PSD a făcut un joc de imagine penibil pe seama întregii societăți românești. A ținut în viață în mod artificial acest guvern și a împiedicat în mod neconstituțional moțiunea inițiată de AUR. Nu vom uita blatul făcut de PSD și Klaus Iohannis”, a declarat senatorul Claudiu Târziu, co-președinte AUR.