AUR vrea o lege care să limiteze promovarea LGBTQI în rândul tinerilor
Alianţa pentru Unirea Românilor va iniţia demersurile privind elaborarea unui pachet legislativ care să limiteze reprezentarea sau promovarea în rândul minorilor a homosexualităţii şi a schimbării de sex, în urma consultării efectuate în rândul membrilor şi simpatizanţilor săi. În replică, Alianța USR – PLUS a anunțat că se opune inițiativei.
„AUR susţine familia şi valorile creştine. Activiştii LGBTQI nu au ce căuta în şcolile şi în grădiniţele din România. Vrem să ferim copiii românilor de expunerea la o propagandă nepotrivită pentru vârsta lor”, susține liderul senatorilor partidului, Claudiu Târziu, copreședinte AUR.
„Peste 98% dintre membrii şi simpatizanţii noştri susţin necesitatea implementării urgente a unei astfel de legislaţii, menite să apere copiii din grădiniţe şi şcoli. Prin acest demers suntem consecvenţi cu poziţiile exprimate recent, de sprijinire a măsurilor similare adoptate de guvernul de la Budapesta, urmând să avem consultări şi cu ceilalţi parteneri conservatori din Europa”, a declarat liderul deputaţilor AUR, George Simion, co-preşedinte al formaţiunii, potrivit unui comunicat de presă.
La rândul său, liderul senatorilor AUR Claudiu Târziu a explicat că „activiştii LGBTQI nu au ce căuta în şcolile şi în grădiniţele din România”.
„AUR susţine familia şi valorile creştine. Activiştii LGBTQI nu au ce căuta în şcolile şi în grădiniţele din România. Vrem să ferim copiii românilor de expunerea la o propagandă nepotrivită pentru vârsta lor”, a subliniat Claudiu Târziu, co-preşedinte AUR.
USR-PLUS se opune inițiativei AUR
Proiectul îndreptat împotriva comunității LGBT este o aberație, susține Iulian Bulai.
„Asistăm la o competiție a urii și a intoleranței din partea unui partid parlamentar care se vrea a fi serios, dar care își ia ca exemple partide extremiste și țări care sunt date la o parte în UE, care sunt marginalizate, pentru că nu înțeleg că trebuie să ne raportăm cu respect și cu demnitate față de toate persoanele, indiferent de orientarea lor, indiferent de apartenența lor etnică sau de orientarea lor sexuală. Asta face AUR acum, ostilizează o categorie socială din România și mai mult, creează o falsă problemă. În România, doar 7% dintre copii au acces la o minimă educație sexuală, care este educația sexuală clasică”, a declarat la RFI vicepreședintele USR PLUS, Iulian Bulai.
El anunță că USR PLUS se va opune proiectului AUR în Parlament.
„Eu cred că noi, ce de la USR PLUS, ne vom opune unor asemenea aberații și ca la referendumul pentru definirea familiei în Constituție, eu cred că USR-ul se va opune și colegii mei din Parlament și cu mine vom vota împotriva acestui proiect. Nu am văzut acest proiect, nu știu dacă este depus, nu am avut o discuție la grupul parlamentar, pentru că este o știre foarte proaspătă și nici nu am discutat cu ceilalți colegi din conducerea partidului, dar sentimentul meu este că ne vom opune unei asemenea inițiative”, susține Bulai.