Austriecii de la Schweighofer vând fabrica de cherestea din Sebeș
Schweighofer a anunțat marți într-un comunicat de presă că vinde HS Timber Productions Sebeș SRL grupului german Ziegler, ca vânzare de părți sociale.
Contractul a fost semnat pe 14 aprilie 2023. Se preconizează că tranzacția va fi finalizată la mijlocul anului în urma aprobărilor autorităților de reglementare. Prețul de achiziție nu a fost dezvăluit. Grupul Ziegler preia întreaga echipă cu experiență existentă la Sebeș.
Fabrica de cherestea de la Sebeș a fost prima unitate de producție din România a companiei conduse de Gerald Schweighofer, CEO al HS Timber Group.
Compania austriacă susține că posibilitățile sale de extindere în România au fost limitate de distorsionarea pieței în 2016, prin introducerea limitării de achiziție a 30% din volumul anual din fiecare sortiment în parte. În egală măsură, un impact semnificativ l-au avut situația geopolitică – Ucraina, Rusia și Belarus nemaifiind furnizori de materii prime pentru România – precum și reglementările complexe privind importurile, la fel ca și creșterea costurilor logistice.
HS Timber Group mai operează în România o altă fabrică de cherestea, o fabrică de panel și o unitate de producție de grinzi lamelare.
Stefan Ziegler, managing director al Ziegler Group, a declarat că ”vrem să continuăm această poveste de succes. Decizia de a vinde această fabrică mă face cu atât mai fericit, deoarece vrem să dezvoltăm strategic locația, precum și grupul de companii. Fidelă filosofiei ‚De la arbore la casă’, piața internă ar trebui să beneficieze din plin, până la crearea de locuințe durabile! ”
Divizia de fabrici de cherestea a Grupului Ziegler mai deține unități de producție în Germania și Suedia.