Autoritatea Electorală stabilește azi ordinea de pe buletinele de vot pentru Diaspora

Publicat: 20 oct. 2020, 12:46, de Aurel Drăgan, în ALEGERI , ? cititori
Autoritatea Electorală stabilește azi ordinea de pe buletinele de vot pentru Diaspora
înscriere pentru votul prin corespondență

Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării stabileşte marţi, 20 octombrie 2020, ordinea în care se tipăresc pe buletinele de vot numele candidaţilor pentru Diaspora, la alegerile parlamentare. Luni, Autoritatea Electorală Permanentă a decis cu privire la modelul buletinelor de vot.

„Autoritatea Electorală Permanentă informează că luni, 19 octombrie 2020, a adoptat Hotărârea nr. 17/2020 pentru aprobarea modelelor, a dimensiunilor şi a condiţiilor de tipărire ale buletinelor de vot care vor fi folosite pentru alegerea Senatului şi a Camerei Deputaţilor, actul normativ fiind publicat în Monitorul Oficial al României, Partea I. Astfel, au fost stabilite: modelul buletinelor de vot care vor fi folosite în secţiile de votare, modelul buletinelor de vot prin corespondenţă, modul în care se imprimă patrulaterele conţinând candidaturile, tipul şi mărimea fonturilor utilizate, paginile care vor fi imprimate şi cele care vor rămâne albe, dimensiunile buletinelor de vot şi dimensiunea spaţiului grafic în care se va încadra semnul electoral”, transmite AEP.

AEP precizează că „dimensiunea patrulaterelor în care se vor imprima candidaturile şi numărul patrulaterelor de pe fiecare pagină vor fi stabilite de către biroul electoral de circumscripţie, în funcţie de numărul candidaturilor definitive, cu precizarea că formaţiunile politice prevăzute la art. 61 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 208/2015, cu modificările şi completările ulterioare, vor fi încadrate pe primele două pagini interioare în cazul buletinelor de vot care vor fi folosite în secţiile de votare, respectiv pe prima pagină a buletinelor de vot prin corespondenţă”.

Articolul invocat prevede că ”ordinea în care se înscriu listele de candidaţi şi candidaturile independente pe buletinul de vot se stabileşte de biroul electoral de circumscripţie, după cum urmează: a) în prima etapă se trag la sorţi partidele politice şi organizaţiile cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care au ca membri cel puţin 7 senatori sau 10 deputaţi sau care au obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior, precum şi alianţele politice şi alianţele electorale ce cuprind cel puţin un partid politic sau organizaţie a cetăţenilor aparţinând minorităţilor naţionale care are ca membri minimum 7 senatori sau 10 deputaţi sau care a obţinut reprezentare parlamentară la scrutinul anterior”.

De asemenea, Autoritatea anunţă că marţi Biroul electoral de circumscripţie pentru cetăţenii români cu domiciliul sau reşedinţa în afara ţării va stabili ordinea în care se tipăresc numele candidaţilor pe buletinele de vot aferente aceste circumscripţii.