Autoritățile italiene au confiscat un superiaht care are legături cu Vladimir Putin
Autorităţile italiene au confiscat superiahtul Scheherazade (Şeherezada) după ce au stabilit că acesta are legături cu preşedintele rus Vladimir Putin, informează DPA sâmbătă.
Poliţia financiară italiană a relevat prezenţa unor legături economice şi de afaceri semnificative ale persoanei care dispune de navă şi care are inclusiv calitatea de proprietar efectiv cu „elemente proeminente ale guvernului rus” şi cu alte persoane aflate pe lista de sancţiuni a UE vizând acţiuni ce compromit sau ameninţă integritatea teritorială, suveranitatea şi independenţa Ucrainei, a anunţat guvernul italian vineri seara într-un comunicat.
Nava, care arborează pavilionul Insulelor Cayman şi este ancorată în Marina di Carrara, se afla de ceva timp în atenţia autorităţilor competente, conform comunicatului.
Se pare că ministrul economiei Daniele Franco a anticipat plecarea navei şi a decis să o confişte.
The New York Times a relatat în această săptămână că iahtul a fost lansat marţi pentru prima dată la apă, după luni de zile în doc uscat. Membrii echipajului au fost văzuţi în timp ce se grăbeau să încarce nava, iar iahtul a fost realimentat săptămâna precedentă.
Autorităţile italiene estimează valoarea iahtului la aproximativ 650 de milioane de euro.
Potrivit cercetărilor efectuate de echipa principalului opozant al Kremlinului, Alexei Navalnîi, care se află în închisoare în Rusia, nava îi aparţine lui Putin.
Compania de iahturi de lux The Italian Sea Group, care a lucrat ultima dată la navă, a anunţat în urmă cu câteva săptămâni că, potrivit documentaţiei, nu Putin este proprietarul.
Potrivit presei italiene, ca proprietar este înregistrat Eduard Hudainatov, fostul şef al companiei ruseşti de stat Rosneft. Managerul petrolier este citat şi ca proprietar al super iahtului Amadea, care a fost confiscat marţi în Fiji.