Autoritățile și medicii trebuie să îi convingă pe oameni să se vaccineze. Anunțul Ministrului Sănătății
Ministrul Sănătăţii, Ioana Mihăilă, afirmă că în zonele în care se înregistrează un procent redus al persoanelor vaccinate anti-Covid, medicii de familie şi autorităţile locale ar trebui să se implice în campania de vaccinare.
Ioana Mihăilă a declarat că procentul redus al persoanelor vaccinate anti-COVID-19 este „o problemă” oriunde, nu doar în zonele rurale în care oamenii se vaccinează în număr redus, potrivit ProTV.
„Da, reprezintă o problemă oriunde avem un procent redus al persoanelor care vor să se imunizeze. Acesta este şi motivul pentru care facem apel la autorităţile locale, la reprezentanţii Direcţiilor de Sănătate Publică şi la medicii de familie care sunt cei care pot să continue toate aceste acţiuni care duc la creşterea dorinţei, dar şi a succesului campaniei de vaccinare”, a afirmat Ioana Mihăilă sâmbătă, în Vaslui.
Ioana Mihăilă precizează că participarea sa la campania de vaccinare în mediul rural „este din activităţile preferate” şi că acest lucru o „umple de energie” pentru săptămâna care urmează.