Autoritățile ucrainene îndeamnă cetățenii să respecte regulile de oprire a circulației prin orașe
Rachetele rusești par să-și fi mutat cartierul general și atenția asupra regiunii Odesa din Ucraina.
După cum afirmă autoritățile ucrainene, Rusia a lansat vineri seară încă două rachete asupra acestui oraș și a zonelor limitrofe. „Din fericire, nu au existat victime”, a spus guvernatorul militar local Maxim Marcenko. Nu a făcut referire la alte pagube, dar oficialitățile locale și regionale au anunțat că, foarte probabil, începând cu 8 mai, între orele 22:00 și 5:00 se va interzice circulația cetățenilor atât pentru orașul-port, cât și pentru zona înconjurătoare.
„Este interzis ca oamenii să stea pe străzi și în alte locuri publice în perioada specificată fără documente special eliberate”, a notat agenția de știri Interfax, citând un purtător de cuvânt al armatei.
De altfel, în obișnuitul său mesaj către popor, președintele Volodimir Zelenski a spus: „Îi rog pe toți cetățenii noștri, mai ales în aceste zile, să nu ignore sirenele antiaeriene. Vă rog, este vorba despre viața voastră, viața copiilor voștri. De asemenea, respectați cu strictețe ordinea publică și regulile de oprire a circulației în orașe și în comunități.”
Apelul vizează, desigur, ziua de 9 mai, Ziua Victoriei pentru Rusia. Nu mai e un secret că autoritățile ucrainene se tem că rușii, contrar unor declarații pe care le fac mai marii lor, vor sărbători această zi „prin muncă”, adică recurgând la acțiuni masive de asalt asupra tuturor zonelor de interes.