Avarie majoră la două spitale din Capitală: Au rămas fără apă
La Institutul Clinic Fundeni şi la Institutul pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din Bucureşti s-a produs o avarie, cele două rămânând fără apă. Cei de la Apa Nova încearcă să remedieze problema.
„Avaria care a afectat activitatea Institutului Clinic Fundeni şi a Institutului pentru Boli Cardiovasculare C.C. Iliescu din Bucureşti a survenit pe reţelele interioare de alimentare cu apă ale unităţilor spitaliceşti, reţea care nu se află în administrarea companiei Apa Nova. Cu toate acestea, compania Apa Nova a deplasat în mod proactiv echipe operaţionale la faţa locului care intervin în mod voluntar în zonă la această oră, pentru a remedia avaria şi pentru a minimiza intervalul de întrerupere în furnizarea cu apă”, au transmis reprezentanţii Apă Nova, potrivit Mediafax.
Ministerul Sănătăţii a fost informat că, în jurul orei 1.00, s-a înregistrat o avarie la conductele de apă din cadrul Institutului Clinic Fundeni care afecteză alimentarea cu apă a institutului, precum şi a Institutului pentru Boli Cardiovasculare „CC Iliescu”.
Potrivit MS, în jurul orei 9.00 s-a întrunit în sedinţă de urgenţă Consiliul de Administraţie al Institutului Clinic Fundeni în cadrul căreia a fost aprobată demararea procedurilor de achiziţie în regim de urgenţă a necesarului pentru lucrările de reparaţie.
Urgenţele medicale vor fi redirecţionate de către Centrul Operativ pentru Situaţii de Urgenţă (COSU) din cadrul Ministerului Sănătăţii către alte unităţi cu competenţe.