Avertisment ANM: Cod galben de ninsori. Unde se va depune un nou strat de zăpadă

Publicat: 21 apr. 2024, 13:05, de Cezar Andrei, în ACTUALITATE , ? cititori
Avertisment ANM: Cod galben de ninsori. Unde se va depune un nou strat de zăpadă

Vești incredibile de la meteorologi, la final de aprilie. Se anunță Cod calben de ninsori, după ce în luna martie am avut temperaturi de vară. Avertizarea este valabilă din această seară până luni la prânz. Iată unde vor avea loc ninsori însemnate cantitativ. 

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), sub incidența codului galben de ninsori abundente vor intra regiunile montane, la peste 1.500 de metri altitudine, din Carpații Meridionali, dar și cele din Carpații de Curbură.

Codul galben intră în vigoare duminică la ora 18.00 și va fi valabil până luni la ora 22.00. De asemenea, meteorologii au emis o informare meteorologică până luni la ora 15.00 care anunță că aria ploilor va fi în extindere treptată dinspre sud-vest și va cuprinde toate regiunile. În intervale scurte de timp sau prin acumulare, cantitățile de apă vor fi local de 10…15 l/mp, iar în Oltenia, Muntenia, Dobrogea și în jumătatea de sud a Moldovei, pe arii restrânse de peste 30 l/mp.

Citește și: Vreme nebună! Temperaturile ajung la 33 de grade Celsius, după care scad la 15. Prognoza meteo pentru săptămâna viitoare

Aversele vor fi izolat însoțite de descărcări electrice, iar în zona de munte, precipitațiile vor mixte. Vântul va avea local și temporar intensificări în regiunile sudice și sud-estice cu viteze în general între 45 și 55 km/h.

În ziua de marți, 23 aprilie, ploile se vor extinde din nou, iar în zonele de munte și în sud-vest se vor acumula cantități însemnate de apă. De asemenea, vântul se va intensifica în majoritatea regiunilor țării.

Citește și: Alertă Roșie: Planeta înfruntă colapsul – o avertizare de la meteorologii ONU