AVERTISMENT. Dimitrie Muscă: Studenții din domeniul agricol sunt slab pregătiți
Unul dintre cei mai mari agricultori din România, directorul combinatului agro-industrial de la Curtici, Dimitrie Muscă, avertizează că „pregătirea studenților în domeniul agricol sau al industriei alimentare nu corespunde cerințelor angajatorilor din acest domeniu”.
Totodată, Dimitrie Muscă a precizat recent că s-a confruntat și se confruntă cu situații în care absolvenții nu s-au descurcat la munca în teren.
„Recent mi-a venit un tânăr care va absolvi școala luna viitoare. L-am întrebat, pe un hectar de porumb, care este densitatea plantei pe metru pătrat. Și mi-a dat un răspuns frumos: 300 de plante pe metru pătrat. Doar dacă vezi o plantă de porumb deja știi că n-ar putea să încapă 300 de plante într-un metru pătrat. O altă discuție am avut-o cu o absolventă a Facultății de Industrie Alimentară care voia să lucreze la fabrica de lapte de la Curtici. Mi-a răspuns până la urmă la un singur lucru: „Laptele are culoarea albă”, a subliniat Dimitrie Muscă.
De asemenea, directorul combinatului agro-industrial de la Curtici a admis însă că a reușit să angajeze și absolvenți foarte bine pregătiți, însă proporția acestora este foarte mică.