Avertisment FMI: Invadarea Ucrainei de către Rusia va reconfigura ordinea economică mondială pe termen mai lung
Fondul Monetar Internaţional (FMI) avertizează că invadarea Ucrainei de către Rusia va afecta întreaga economie mondială, prin încetinirea creşterii economice şi majorarea inflaţiei, dar în același timp ar putea reconfigura în mod fundamental ordinea economică mondială pe termen mai lung.
Războiul majorează preţurile la alimente şi energie, alimentează inflaţia şi erodează valoarea veniturilor, perturbând comerţul, lanţul de aprovizionare şi remitenţele în ţările vecine Ucrainei, dincolo de suferinţa umană şi fluxul istoric de refugiaţi. De asemenea, erodează încrederea şi produce incertitudini în rândul investitorilor, ceea ce scade valoarea activelor, înăspreşte condiţiile financiare şi ar putea duce la ieşiri de capital de pe pieţele emergente, arată FMI.
„Conflictul este o lovitură majoră la adresa economiei globale, care va afecta creşterea şi va majora preţurile”, avertizează FMI.
Instituţia anunţase anterior că se aşteaptă să revizuiască în scădere precedenta prognoză privind o creştere de 4,4% a economiei mondiale în 2022. Acum, FMI sugerează că ar putea înrăutăţi şi previziunile privind creşterea regională. Estimările actualizate ale FMI vor fi publicate pe 19 aprilie.
O presiune în creștere vor simți țările care au expunere directă din punct de vedere al comerţului, al turismului şi al finanţelor, existând şi un risc mai ridicat de instabilitate în anumite regiuni, cum ar fi Africa Subsahariană, America Latină, Caucaz şi Asia Centrală. În acelaşi timp, insecuritatea alimentară va fi mai mare, cel mai probabil, în zone din Africa şi Orientul Mijlociu, unde ţări ca Egipt își asigură 80% din necesarul de grâu din Rusia şi Ucraina, avertizează FMI.
Pe termen mai lung, „războiul ar putea afecta în mod fundamental ordinea economică globală şi geopolitică prin reconfigurarea lanţului de aprovizionare, a livrărilor de energie, a reţelelor de plăţi şi a modului în care statele vor regândi deţinerile valutare”, avertizează FMI.
Instituţia se aşteaptă la recesiuni profunde în Rusia şi Ucraina şi estimează că Europa s-ar putea confrunta cu perturbări ale importurilor de gaze naturale şi ale lanţului de aprovizionare.
Europa de Est, care a absorbit cea mai mare parte din cele trei milioane de refugiaţi ucraineni, se va confrunta, ca rezultat, cu costuri de finanţare mai ridicate.
Citește și Ministerul Agriculturii din Ucraina solicită sprijinul autorităților române de resort