Avertisment Lavrov la adresa NATO: "Al Treilea Război Mondial va fi nuclear"
Serghei Lavrov, ministrul de Externe al Rusiei, avertizează NATO că Rusia nu va permite Ucrainei să achiziţioneze arme nucleare. Rusia s-ar confrunta cu un „pericol real”, dacă Kievul ar dobândi arme nucleare, transmite Reuters.
Lavrov, care anterior declarase că „supremaţia Occidentului a luat sfârşit”, acum susţine că dacă Ucraina se înarmează nuclear, se va ajunge la o confruntare NATO-Rusia, iar „Al Treilea Război Mondial va fi nuclear”.
El a vorbit și de sancțiunile impuse de Occident, fiind surprins că acestea au afectat sportivii şi lucrătorii media.
„Occidentul însuşi a contribuit la distrugerea formării unei noi arhitecturi de securitate. Tabăra ucraineană ţine negocierile la ordinul Statelor Unite”, a afirmat Lavrov.
Lavrov a mai precizat și faptul că „Crimeea face parte din Federaţia Rusă, iar acest lucru nu este negociabil. Poporul ucrainean îşi poate alege guvernul, dar acesta trebuie să reprezinte toate minorităţile Ucrainei”.
Discursul său a fost ţinut la o conferinţă ONU pentru drepturile omului, fiind boicotat de zeci de diplomaţi ruşi, care au ieşit nervoşi din sală, potrivit Mediafax.