12:03, 12.12.2024 • METEO
Avertisment meteo: Cum va fi vremea la munte
Meteorologii au emis o avertizare de vânt puternic valabilă în majoritatea regiunilor din țară.
Avertismentul meteo intră în vigoare luni, de la ora 10.00.
Cea mai mare parte a ţării va fi afectată, pe parcursul zilei de luni, de intensificări temporare ale vântului, cu viteze în general de 45…55 km/h.
La munte precum şi în regiunile nord-vestice, centrale, sudice şi sud-estice vor fi intervale în care rafalele vor depăşi 55…65 de km/h şi izolat 70 km/h.
Vremea la munte
În zona montană înaltă, la altitudini de peste 1800 m, rafalele vor depăşi 80…100 km/h.
Va ninge în zona de munte şi pe arii restrânse în regiunile intracarpatice, mai spun meteorologii.
Până la ora 10.00 sunt în vigoare un cod portocaliu și un cod galben pentru ninsori și viscol puternic.