Avertisment: O nouă metodă de fraudă vizează în ultimele zile clienţii Profi Romania
Directoratul Naţional de Securitate Cibernetică (DNSC) avertizează asupra unei noi metode de tentativă de fraudă ce vizează în ultimele zile clienţii Profi Romania, infractorii cibernetici folosindu-se de pretinse oferte promoţionale prin care clienţii sunt anunţaţi că pot câştiga un premiu de 340 de lei.
„Sub pretextul posibilităţii de a câştiga un premiu de 340 RON după completarea unui chestionar, utilizatori din România primesc în aceste zile (pe social media sau aplicaţii de mesagerie) mesaje cu link-uri către site-uri de phishing. Echipa Directoratului a primit notificări cu privire la existenţa unor astfel de tentative de la utilizatori care au realizat că este vorba despre o păcăleală şi a luat imediat măsurile necesare închiderii lor. Cu toate acestea, atacatorii pun în funcţiune noi site-uri care găzduiesc astfel de iniţiative frauduloase aproape zilnic”, au scris reprezentanţii DNSC pe pagina oficială de Facebook.
Specialiştii în securitate cibernetică recomandă evitarea accesării link-urilor provenite din surse necunoscute şi analizarea prealabilă a acestora cu o soluţie de securitate „înainte de a face click”.
De asemenea, ei recomandă mai multă atenţie la domeniul site-ului pe care se află, înainte de a lua orice decizie. „În acest caz, potenţiala victimă era redirecţionată către o pagină de pe site-ul pectarezhoch[.]gq, care evident nu este un canal oficial de comunicare al Profi”, se menţionează în postarea DNSC.
Specialiştii avertizează că nu trebuie furnizate date cu caracter personal, financiar sau date de autentificare în urma primirii unor astfel de link-uri şi spun, totodată, că e nevoie de verificarea existenţei promoţiei pe canalele oficiale ale brandului.