Avertismentul dr. Mihai Craiu: Paracetamolul, cauză de toxicitate gravă asupra ficatului
Conf. univ. dr. Mihai Craiu are pentru părinți și pentru doctori următorul mesaj: ”atenție la toxicitatea hepatică a doctoriilor date în doză prea mare sau în asocieri… nefericite”.
Concret, ”paracetamolul este pe locul 1 între medicamentele obișnuite, drept cauză de toxicitate gravă asupra ficatului”, transmite dr. Craiu pe pagina SPitalul virtual pentru copii.
Este ceea ce conf. univ. dr. Craiu a reținut de la ”reputatul expert în Toxicologie pediatrică din România, domnul profesor Coriolan Ulmeanu”.
”O doză de peste 200 mg pe kg la copil poate produce moartea. Adică 2 comprimate efervescente de 500 mg la un sugar mic de 5 kg…
Dacă supradoza este recentă (sub 4 ore de la ingestie) mergeți imediat la spital, chiar dacă nu există semne de boală! Pentru evaluare și dozarea paracetamolului în sânge…
Dacă au trecut peste 8 ore sau mai puțin, dar sunt semne de boală (dureri abdominale în zona ficatului – sub coaste în partea dreaptă- sau grețuri și vărsături sau icter și sângerări), iarăși trebuie mers urgent la spital. Nu este totul pierdut. Se poate doza paracetamolul în sânge și se poate administra antidotul, la nevoie.
Dacă au trecut peste 8 ore de la ingestie se administrează direct antidotul.
Acesta este N-acetil-cisteina”, mai transmite conf. univ. dr. Craiu.