Avertismentul lui Raed Arafat: Nu aş zice că ne relaxăm. Dacă se observă o creștere poate fi închis totul din nou
Şeful DSU Raed Arafat avertizează că în cazul în care incidenţa cazurilor de COVID-19 va creşte în Capitală măsurile restrictive vor putea fi reimplementate.
Precizările șefului DSU vin în contextul îm care CMBSU a decis vineri ca începând de luni să fie redeschise restaurantele, cinematografele și sălile de jocuri de noroc.
„Decizia în baza procedurii şi în baza hotărârii este de a relua unele activităţi, nici nu aş zice că ne relaxăm, nu e corect să spunem că ne relaxăm, e un cuvânt pe care îl folosim toţi, dar noi trebuie să înţelegem că se reiau unele activităţi. La restaurante în interior cu 30 la sută capacitate ceea ce înseamnă că HoReCa trebuie să arate acum şi să fie responsabilizată să respecte aceste reguli, 30 la sută, nu 50, nu 40, 30 la sută, una din trei mese. Cinematografele, teatrele cu 30 la sută, sălile de jocuri de noroc în interior cu 30 la sută până la orele 21. Rămân botezuri, nunţi interzise, astea nu se permit, nici nu intrăm în această discuţie. Numai de luat masa şi într-un număr limitat”, a afirmat şeful DSU.
Șeful DSU spune că dacă incidenţa infectprilor în Bucureşti va crește, atunci măsura poate fi inversată.
„Dacă se va observa că începe o creştere şi începe din nou să crească incidenţa în Bucureşti, această măsura poate fi inversată şi închis totul din nou. Comitetul, aşa cum astăzi a relaxat, poate peste câteva zile din nou să închidă, dacă vede că incidenţa creşte din nou”, a transmis Arafat.
Arafat a mai adăugat că regulile sanitare de protecție trebuie în continuare respectate.
„Important este ca populaţia să înţeleagă cât de importantă este respectarea regulilor. Şi cu tulpina nouă şi cu tulpina veche, măsurile de protecţie sunt la fel: masca, distanţare şi mobilitate cât mai redusă. Dacă respectăm aceste reguli, reuşim probabil să nu permitem tulpinei noi să se răspândească cum s-a răspândit în alte zone şi vedem impactul ei. Dacă se va întâmpla să vedem că situaţia nu mai este controlabilă cu aceste incidenţe care au fost stabilite anul trecut, clar că poate să se vină cu reguli, cu noi incidenţe, cu noi propuneri, să se discute la nivelul CNSU-ului, la nivelul Guvernului şi să facă obiectul unei modificări a hotărârii de Guvern dacă va fi necesar acest lucru”, a explicat Arafat.